Elevii de la Liceul Grigore Antipa au scos din tipar concursul de Miss Preuniversitaria. Cea mai frumoasă elevă a fost desemnată, miercuri seară, alături de cel mai frumos cuplu de juniori, elevi de clasa a V-a. Titlul de Miss Preuniversitarea a fost câştigat de Raluca Butnaru. Podiumul a fost format din Iulia Robu, locul I, […]
Lună: februarie 2014
Au început pregătirile pentru alegerile europarlamentare
Prefectul Costică Macaleţi a prezentat, miercuri, în Colegiul Prefectural primele ordine emise cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerilor europarlamentare. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a vorbit şefilor de deconcentrate despre Ordinul privind constituirea comisiei tehnice judeţene, care are atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităţilor publice locale şi serviciilor publice deconcentrate, precum […]
Viorel Iliuţă: Nu cred că scopul PNL la Botoşani este menţinerea directorilor
Preşedintele organizaţiei municipale a PNL, Viorel Iliuţă, susţine că, consilierii locali ai PNL vor sprijini în continuare proiectele care sunt pentru cetăţeni. El a spus că deocamdată nu se poate vorbi de o alianţă a PNL cu un alt partid pe plan local, deşi s-a oferit posibilitatea filialelor teritoriale să facă alianţe după caz. „S-a […]
Pacienţii Spitalului Judeţean vor putea face reclamaţii şi online
Botoşănenii vor avea posibilitatea să-şi spună nemulţumirile vizavi de activitatea cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean direct pe pagina de internet a unităţii. Viorel Iliuţă, managerul Spitalului Judeţean, a declarat că site-ul spitalului va fi îmbunătăţită, iar vizitatorii vor putea să trimită on-line sugestiile şi reclamaţiile. În schimb, site-urile fostelor spitale, devenite acum secţii ale […]
Şefa Laboratorul de radiologie şi imagistică: Suntem nevoiţi să împărţim banii pe numărul de zile din lună. Sunt insuficienţi
Fonduri insuficiente şi la Laboratorul de radiologie şi imagistică de la Spitalul Judeţean. Medicul Sanda Grigoriciuc, şefa laboratorului, a declarat că suma primită lunar de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate este insuficientă. În primul trimestru al acestui an s-a repartizat 6.600 lei pe lună, această sumă putând fi consumată, susţin reprezentanţii spitalului, în […]
Ţurcanu: Nu voi încurca primarii PSD, dar nici PSD să nu blocheze dezvoltarea judeţului la ministere
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, a stabilit, miercuri, la întâlnirea avută cu preşedintele PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi, ca PSD-ul să nu blocheze proiectele Consiliului Judeţean la ministere. Ţurcanu a spus că îşi doreşte să se aşeze la masă cu social-democraţii pentru a promova proiectele judeţului. „I-am spus că prin pârghiile politice şi legislative nu fac […]
Ţurcanu i-a cerut lui Dolineaschi să îşi facă treaba şi să înlocuiască directorii liberali
Preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, i-a cerut preşedintelui PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi să îşi facă treaba şi să înlocuiască directorii liberali de la instituţiile deconcentrate, dacă se impune. Ţurcanu a spus că PNL a trecut în opoziţie, iar de pe această poziţie nu pot fi negociate funcţii. „M-am întâlnit, miercuri dimineaţă, la o cafea cu […]
Iliuţă: Ancheta la Maternitate continuă pe linie profesională
Cercetările continuă la Maternitatea Botoşani, în urma acuzelor aduse de medicul neonatolog Eugen Prăjinariu la adresa unor asistente. Un profesor universitar de la Iaşi se va întâlni, miercuri, cu colectivul de medici de la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie pentru a discuta asupra problemelor din unitate. „Vom avea o completare a imaginii pe care comisia […]
Elevă accidentată pe trecerea de pietoni de la Bazar de un taxi
O adolescentă de 16 ani a fost lovită în plin de o maşină în timp ce traversa trecerea de pietoni din sensul giratoriu de la Bazar. Un taximetrist conducea autoturismul Dacia Logan pe strada Ion Pillat, iar în momentul în care a efectuat virajul la dreapta, către Calea Naţională, a acroşat-o pe tânără. Taximetristul a […]
Îngrijorător! Elevii de liceu din mediul rural abandonează şcoală pentru că nu pot suporta costurile navetei
Situaţie îngrijorătoare în învăţământul botoşănean. Elevii de liceu din mediul rural abandonează şcoală, întrucât nu pot suporta costurile navetei din propriu buzunar. Semnalul a fost tras, miercuri, de reprezentantul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, Liviu Axinte, care a precizat că la fiecare liceu din judeţ, cu excepţia Colegiului „Mihai Eminescu” şi Colegiului „A.T.Laurian”, au fost înregistrate […]
Obuz descoperit de un bărbat în pădure
Descoperire mai puţin obişnuită, marţi la prânz, în pădurea Horlăceni, comuna Şendriceni, unde un bărbat a găsit un obuz în timp ce transporta lemne. Realizând pericolul, acesta a solicitat ajutorul pirotehniştilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani. Echipa pirotehnică a stabilit că este vorba de un obuz exploziv, cal. 47 mm, aflat […]
Majorarea salariilor profesorilor debutanţi, bătaie de joc
Profesorii debutanţi, cu până o vechime de până în şase ani, nu au primit majorarea integrală de 10% aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă. Profesorii care se încadrează în această categorie au primit lefurile pe luna ianuarie, iar unii dintrei ei au avut surpriza să constate că majorarea a fost de numai 2 sau […]
Preşedintele Asociaţiei Comunelor Botoşani despre divorţul USL: Bine-a fost şi rău era. Rău-i amu, da-i bine aşa!
Presedintele Asociatiilor Comunelor din Botosani, Aurel Ungureanu, a recitat versuri, miercuri, la sedinta Colegiului prefectural. El le-a citit celor prezenti o poezie proprie despre primari, însă şi despre cel mai aprins moment al saptamanii: ruperea USL. Ungureanu le-a spus directorilor de deconcentrate ca nu are mandat sa vorbeasca despre acest eveniment, insa, poate sa spuna […]
Botoşănean prins la Suceava cu aproape 5.000 de ţigări de contrabandă
Un bărbat de 50 de ani din judeţul Botoşani a fost prins, marţi, de poliţiştii suceveni, în trafic cu o maşină în care se aflau 4.800 de ţigarete, de diferite mărci, având aplicate timbre fiscale de provenienţă extra-comunitară. În autovehicul a fost identificat, ca pasager, un bărbat, de 53 de ani, din județul Mureş, care […]
Botoşănean ajuns caz de studiu la o univerisitate din Iaşi, după ce a fost diagnosticat cu un sindrom extrem de rar
Un botoşănean operat în ultimii 12 ani de două tipuri de cancer este în atenţia specialiştilor de la Centrul de Oncogenetică din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, pentru depistarea riscului genetic de cancer în cazul membrilor familiei. În vârstă de 60 de ani, bărbatul a fost diagnosticat cu cancer de […]
Prima cerere de arest la domiciliu în Botoşani a fost admisă
Prima cerere de arest la domiciului depusă de un bărbat, de 40 de ani, a fost admisă, miercuri, după ce iniţial judecătorii nu au fost de acord cu înlocuirea măsurii de arest preventiv . În primele zile ale lunii februarie, după intrarea în vigoarea a noului Cod Penal, Petru Apalaghiei a depus cererea de înlocuire […]
Mihai Aniţulesei, consilierul judeţean dat în judecată de CJ : Nu am ţepuit CJ, dar recunosc că sunt dator
Consilierul judeţean PP-DD a precizat, după ce a fost dat în judecată de Consiliul Judeţean pentru recuperarea unei sume de la firma sa, că nu a tras ţeapă instituţiei. Mihai Aniţulesei a afirmat că datoria de 209.000 de lei, stabilită de către Camera de Conturi în urma unui audit ce a constatat că firma sa […]
Democrat-liberalii botoşăneni stabilesc săptămâna viitoare dacă fac alianţă cu PNL
Democrat-liberalii botosaneni vor decide saptamana viitoare daca fac alianta cu PNL. Presedintele PDL Botosani, Catalin Flutur, a declarat ca decizia privind o posibila alianta cu PNL va apartine conducerii centrale a partidului. Acest lucru se va intampla, luni, cand este programat Colegiul Director al PDL. “Pozitia PNL am vazut-o: ca in teritoriu fiecare poate sa […]
Măsuri de reducere a cheltuielilor la Spitalul Judeţean
Conducerea Spitalului Judetean a decis sa stranga si mai tare cureaua pentru a se incadra in cheltuielile lunare. Managerul Spitalului Judetean, Viorel Iliuta, a declarat ca deja sunt furnizorii care refuza sa mai faca livrari de medicamente si materiale de curatenie, pentru ca unitatea are datorii. Una din masurile luate anul acesta de spital a […]

















































