Eliberarea condiționată a lui Florin Țurcanu, contestată de procurorii din Botoșani

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani au contestat decizia Judecătoriei Botoșani prin care fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu, a fost eliberat condiționat. Procurorii au depus, miercuri, contestație, împotriva hotărârii penale cu numărul 1013 adoptată marți de judecători.

Contestația procurorilor urmează să fie judecată de Tribunalul Botoșani.

Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani și al filialei din Botoșani a Partidului Național Liberal, Florin Țurcanu, care a fost condamnat, la doi ani și jumătate de închisoare cu executare, a fost pus în libertate. El iese de după gratii, în baza unei sentințe pronunțate, marți, de Judecătoria Botoșani. fiind liberat condiționat după ce a executat aproape șapte luni de închisoare, ceea ce reprezintă aproape un sfert din totalul de doi ani și șase luni.

Florin Țurcanu a stat în arest preventiv și în arest la domiciliu, iar această perioadă a fost scăzută din pedeapsă.

În baza art. 587 Cod procedură penală, cu referire la art. 100 din Codul penal, admite propunerea formulată de Penitenciarul Botoşani privind liberarea condiţionată a condamnatului Ţ. F., în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Ţ. F. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 32/2020/2022 emis de Tribunalul Botoşani, în baza sentinţei penale nr. 21/2020 a Tribunalului Botoşani. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare conform art. 587 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată astăzi, 18.07.2023, prin punerea soluţiei la dispoziția părților și a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală”, se arată în soluția pe scurt a Judecătoriei Botoșani.

Fostul șef al CJ a fost a fost trimis în judecată pe 13 aprilie 2016, de procurorii DNA, el fiind acuzat de trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată. El a fost achitat pentru trafic de influenţă, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, dar a fost condamnat pentru spălare de bani. Pedeapsa pentru această infracţiune este de doi ani de închisoare, însă, pentru că mai avea o condamnare penală, de şase luni de închisoare cu suspendare, magistraţii au revocat pedeapsa anterioară, astfel încât Ţurcanu a fost obligat la executarea pedepsei de doi ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Acuzele procurorilor DNA

Conform procurorilor anticorupție, ”în perioada iunie 2013-septembrie 2014, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, inculpatul Ţurcanu Florin a pretins şi primit de la administratorul mai multor firme din Botoşani, sume de bani şi alte foloase materiale în cuantum de 272.906,16 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie şi amenajare executate la un imobil declarat ca fiind în proprietatea inculpatului Anuşca Aristomel (socrul lui Ţurcanu Florin), situat în municipiul Botoşani, la care se adaugă şi cheltuieli privind achiziţionarea unor aparate şi bunuri de uz casnic. Acesta din urmă, de altfel, l-a şi ajutat pe ginerele său Ţurcanu Florin, în sensul că a intermediat primirea banilor şi a foloaselor necuvenite”.

În schimbul foloaselor, Ţurcanu i-a promis omului de afaceri că îşi va folosi influenţa pentru a interveni asupra unor funcţionari publici din cadrul Consiliului Judeţean Botoşani şi din cadrul a două primării de comună de pe raza aceluiaşi judeţ, Dângeni şi Avrămeni, astfel încât să fie atribuite, prin încredinţare directă, trei contracte de lucrări şi furnizare de bunuri, în valoare de peste 600.000 lei, firmelor administrate de omul de afaceri, lucru care s-a şi întâmplat ulterior.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *