Artistul născut într-un tren din Botoșani care a devenit un „aristocrat al umorului desenat”

foto: Crai Nou

Maestrul Viorel ConstantinCorodescu-COV, caricaturistul sucevean (ex-ieșean), grafician satiric, a lansat recent Albumul „Arc peste timp”, care cuprinde cele mai reprezentative lucrări de pictură, grafică, grafică satirică, caricatură, arta construcțiilor pe care artistul le-a realizat în cei peste 50 de ani „în slujba umorului desenat”. Nu a fost ușor. A fost nevoie de doi ani de muncă pentru ca în coperțile albumului să regăsim prezentarea vieții și operei artistului complet și complex, o lucrare minuțios realizată, care arată valoarea maestrului Viorel Corodescu-COV, scrie Monitorulsv.ro.

„Arc peste timp” punctează de fapt evoluția extrem de bogată desfășurată de artist în peste 50 de ani de creație. Albumul a fost publicat la Editura PIM, Iași, cu sprijinul maestrului Ștefan Popa Popa`S și al Fundației Popas`S-Art Timișoara, cu sprijinul umoristului Adrian Grăjdeanu, al designerilor Mihai Truică, Ștefan Răzvan Horobeț, cărora maestrul Viorel Corodescu-COV le transmite mulțumiri, „precum și tuturor celor care m-au influențat, îndrumat și sprijinit pentru apariția acestui album drag mie”.

 

Autograf

Autorul albumului spune că fiecare vârstă și fiecare etapă a vieții sale au avut darurile ei. S-a bucurat de tot ce i-a oferit Dumnezeu și nu regretă nimic din ce nu a fost să fie. „De-a lungul anilor, am practicat cu seriozitate și corectitudine, ingineria, dar am și desenat cu tot sufletul, legănat de valurile vieții, cu pasiune și minuțiozitate, cu ambiție, frumusețe și bunătate, alături de tristețe, dar cu speranța în viitor. Avantajul de a mă împlini sufletește în cele două meserii este că pot lăsa ceva în urmă care să-mi bucure semenii, iar când lumea zâmbește, atunci zâmbește și sufletul meu”, este „autograful” maestrului Viorel Corodescu-COV. Născut în zodia gemenilor, pe 20 iunie 1946, în trenul personal Botoșani-Dorohoi-Iași, dar cu certificat de naștere de Trușești, Botoșani, unde locuiau și lucrau părinții săi, Constantin și Ecaterina, artistul a visat să devină pictor și arhitect. Cu har și multă muncă a devenit artist vizual, pictor, grafician satiric, caricaturist, inginer.

 

Conținut

În paginile albumului găsim, după „Autograf” – Viorel Corodescu-COV, „Profil COV” (realizat de Adrian Grăjdeanu, redactor-șef, Revista umoristică „Scârț!”, Iași), câteva lucrări de pictură, icoană pe sticlă, lucrări pe care maestrul Viorel Corodescu-COV le-a realizat în anul 1967, dar și desene umoristice din perioada 1971-1972, când artistul și-a făcut debutul în presă.

Pentru că este o carte-album de suflet, nu puteau lipsi „șarje amicale”, „Casele mele dragi”, „Premiul Umorului cu Medalia „COV” (1994-2021), „Pro Memoria „Ion Petrovici” (1914-2002) – Viorel Corodescu-COV, Un secol de caricatură românească (colecția „Crihană) – Leonte Năstase, Pro Amiciția COV și lucrări / COV (pictură, grafică, afiș, grafică satirică, caricatură), Dialog prietenesc: Adrian Grăjdeanu și Viorel Corodescu-COV (un interviu amplu, plin de miez, de savoare, de adevăr, însoțit de mai multe fotografii sugestive), „Colaborări jurnalistice”, Pe urmele bunicului: Mălina Corodescu, Sebastian Corodescu, Alexandra Catinca Danciu, Albume/plachete și plicuri filatelice editate, Afișe și fotografii din expozițiile personale – COV, Imagini elective: COV și arta construcțiilor; COV și arta umorului, „Onoruri” – COV (premii, nominalizări, distincții, trofee, mențiuni etc.).

 

„COV este un aristocrat al umorului desenat”

Prof. Adrian Grăjdeanuspune în paginile cărții că artistul Viorel Corodescu-COV„se joacă serios, cu umor <de-a râsu-plânsu>, între haz și necaz precum, cu aceeași fantezie și talent, își proiectează lucrările, toate pentru oameni și prietenii săi”. De asemenea, maestrul Ștefan Popa Popa`S, președintele Asociației Caricaturiștilor Profesioniști și de Elită din România, spunea că „în antologia caricaturii românești, Viorel Corodescu-COV deține un spațiu bine definit, pentru că reprezintă un punct de marcă în peisajul caricaturii din țara noastră. (…) El aduce, întotdeauna, în sufletele noastre, bucuria zilei de astăzi și de mâine. Cu siguranță, vor trece decenii de bucurie, și speranță, căci arta domniei sale ne-o arată din plin”. „COV este un aristocrat al umorului desenat, un grafician în care se împletește seninătatea și sensibilitatea umană, cu moralitatea din cotidian”, susține și criticul de artă Valentin Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *