„Cele mai negre 12 ore din viața mea”. Povestea medicului care a venit să asigure o gardă la Botoșani și nu a mai plecat

„L-a adus într-o bocceluță asistenta care l-a văzut că este bine format, țipă, respiră. Și a coborât două etaje, cât ne despărțeau, să îi oferim îngrijirea necesară. Cântărea 900 de grame și mama nu știa câte luni de sarcină are. Băiețelul a fost considerat avorton inițial”, povestește Carmen Zaboloteanu, medic specialist neonatolog, despre unul dintre copiii ajunși în secția pe care o conduce la Spitalul Județean de Urgență Botoșani.

După patru ani de interimat, doctor Carmen Zaboloteanu este șefa secției de Neonatologie de la Spitalul Mavromati Botoșani. În urmă cu opt ani a ajuns aici, ca rezident, trimisă de la Iași ca să asigure o gardă, și nu a mai plecat. Își amintește că și-a sunat profesorii plângând pentru că, în respectiva gardă, avea un nou-născut în stare gravă și nu știa ce să îi facă. Răspunsul dascălilor i-a dat putere, așa că rezidenta de atunci a ventilat manual copilul, „la balon”, timp de 12 ore până când micuțul a fost transferat la Iași.

De atunci prin mâinile lui Carmen Zaboloteanu au trecut sute de copii, iar ea le-a transformat viețile într-o responsabilitate personală.

„Au fost cele mai negre 12 ore din viața mea”, spune Zaboloteanu, la Podcastul de Fapte Bune: „După o oră nu-ți mai simți degetele, apoi nu-ți mai simți brațele. Dar cel mai tare te sperie că o să obosești, că nu o să mai faci față. E o dublă oboseală: fizică și psihică”, povestește doctorul.

Imaginați-vă că un copil sănătos are 30-40 respirații pe minut, iar unul pus pe ventilație 50-60 de respirații pe minut. Ori dacă nu ai aparat trebuie să reglezi fizic. Să faci din degete o mișcare timp un minut de minimum 50 de ori. Și înmulțiți efortul cu o oră, cu două, cu douasprezece ore, iar pacientul asupra căruia execuți manevra medicală să cântărească nici două kilograme. Asta a făcut rezidenta Zaboloteanu în prima ei gardă la Botoșani. „Mi-am sunat profesorii și le-am spus că nu mai pot sta aici. Să stau cu mâinile goale și să nu fac nimic. Cam asta a fost prima impresie. Voiam să plec, pentru că era complet diferit față de ceea ce învățasem. Dar a trecut cale lungă de atunci. Profesional aș fi ales un alt oraș care face treabă în medicină dacă lucrurile nu s-ar fi schimbat”, mărturisește astăzi doctora.

Carmen Zaboloteanu a rămas la spitalul din Botoșani, care avea o maternitate de nivel II, dar și-a dorit să-și trateze pacienții ca o clinică de nivel III. „Să nu depindem de altcineva. Din punct de vedere legal facem ce e mai bine pentru copil. Dacă e nevoie de transfer încercăm mai întâi transferul. Dar de cele mai multe ori ni se refuză și nu putem sta să ne uităm la un copil cum merge prost. Noi am fost pregătiți să facem medicină la un nivel ridicat. Nu e ca și cum nu am ști partea asta de medicină. Dar când știi ce să faci și nu ai cu ce e chiar păcat. De aici s-a născut dorința noastră să dotăm secția cât mai bine. Orice aparat nou apărea voiam să avem și noi”.Zaboloteanu punctează că poate părea egoism profesional dorința de a avea aparatură de top într-o secție medicală de nivel II, acoperită legal în situația în care se confruntă cu un nou-născut prematur sau cu grave probleme de sănătate. Spune însă că doar oferind pacienților servicii medicale și îngrijiri complexe ea și colegii ei pot dormi liniștiți: „Ne-am făcut treaba cum trebuie”. Propoziția asta revine pe parcursul dialogului cu medicul.

A înțeles repede că un aparat, precum cel de ventilație, de exemplu, face diferența între viață și moarte. A văzut rezultatele, așa cum a văzut și reacția mamelor când le propune un transfer la o altă secție din țară, de nivel superior. „Am văzut că se face treabă și aici. Prefer să merg pe mâna dumneavoastră”, ceea ce este un răspuns bun, care te motivează, explică Zaboloteanu. Spune că rezultatele au început să se vadă și altfel. Când a organizat Ziua Prematurității în oraș și au venit părinți cu copii deja mari, pe care ea îi uitase, dar mamele îi aminteau eforturile medicale. Ori când colegii de spital, ginecologi, au început să nu mai trasnfere cazurile grave în alte unități medicale: „Ne chemau de acasă, trăgeau de noi. Se vedea o îmbunătățire de la zi la zi, care te făcea să continui”, mai spune Carmen Zaboloteanu.

Citeste mai mult AICI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com