Oraşul din Botoșani în care mizeria din canalizare ajunge într-un iaz. „Pute de-ţi cad urechile”

Foto: Adevarul

Situaţia din Darabani, judeţul Botoşani, este gravă având în vedere că apa cu dejecţii trece printr-o staţie de epurare veche, cu instalaţii rudimentare şi total ineficiente. Din această cauză, mirosul este îngrozitor, iar oamenii spun că nici măcar nu mai pot adăpa vitele, scrie Adevarul.

Deşi este încă o localitate cu mentalităţi rurale, oraşul Darabani, cel mai nordic din România, situat la peste 60 de kilometri de municipiul Botoşani, are totuşi un sistem de canalizare la care sunt racordate câteva cartiere cu blocuri, dar şi instituţii administrative, şcoli şi un spital. Reţeaua de canalizare este însă veche şi de aproape zece ani s-a transformat într-un adevărat coşmar pentru o bună parte a localnicilor.

Ţeava prin care se scurg toate mizeriile oraşului trece printr-o staţie de epurare, mai mult cu numele, veche şi ineficientă, după cum recunosc şi autorităţile locale. Mare parte a dejecţiilor ajung aproape fără niciun tratament chimic şi biologic direct într-un iaz. Din această cauză, mirosul este insuportabil, iar oamenii din zonă se tem de apariţia unui focar de infecţie sau a unei epidemii.

Ţeava prin care sunt deversate toate mizeriile din canalizarea oraşului ajunge, prin staţia de epurare Darabani, în iazul Bălăşescu, situat la marginea unui cartier de case, dar şi în apropierea unor stâne şi a unor mici ferme. Oricine trece prin zonă simte de la o poştă că în iazul Bălăşescu ajung toate dejecţiile din oraş. Oamenii care locuiesc în zonă sunt exasperaţi de mirosul pestilenţial. „Îi murdar, miroase tot, vai de capul nostru! Ce mai, pute, domne! Pute de-ţi cad urechile”, mărturiseşte un localnic care locuieşte în zona iazului Bălăşescu.

Citeste mai mult: adev.ro/qx9szo

One thought on “Oraşul din Botoșani în care mizeria din canalizare ajunge într-un iaz. „Pute de-ţi cad urechile”

  1. O solutie la indemana si prietenoasa cu mediul dar temporara ar fi ca primaria sa cumpere detergenti ecologici sa distribuie oamenilor dar si sa educe populatia. Daca nu se iau astfel de masuri, chiar si cu sistemele eficiente de epurare, mii de tone de detergenti, solventi si alte nenorociri vor ajunge in ape iar viitoarele generatii se vor imbolnavi si vor suferi cel mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *