Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită sâmbătă, 25 februarie, de la ora 18.00, la Casa Tineretului să vizionați spectacolul „Aniversarea” de Jeroen Van Den Berg. Traducerea aparține Lilianei Alexandrescu, iar regia artistică este semnată de Erwin Şimşensohn, iar mişcarea scenică de Victoria Bucun Asistent regie artistică: Marius Rogojinschi. Din distribuţie fac parte actorii: Daniela Bucătaru, Sorin Ciofu, Alexandra Vicol, Răzvan Amitroaei și Gina Pătraşcu. Teatrul […]
Etichetă: Teatrul Mihai Eminescu
Agenda culturală! Programul spectacolelor la Teatrul Mihai Eminescu, Teatru Vasilache și Filarmonica Botoșani
Teatrul de păpuși Vasilache Botoșani vă invită, duminică, 19 februarie 2017, de la ora 11.00, dar şi de la ora 12.30, să vizionaţi spectacolul „Cei trei purceluşi”, o poveste îndrăgită de copii şi transpusă în scenă de regizorul Valentin Dobrescu, după o idee de Van Gool. Text şi regie artistică: Valentin Dobrescu, scenografia este semnată de […]
Premieră, miercuri, la Teatrul ”Mihai Eminescu”
Teatrul ”Mihai Eminescu” pune în scenă o nouă premieră. Miercuri, 15 februarie, ora 12.00, la Casa Tineretului, va fi prezentat spectacolul „Muzicanții din Bremen” după Frații Grimm. Dramatizare: Oltița Cîntec, regia artistică: Dan Tudor, orchestrația: George Popa, scenografia: Mihai Pastramagiu, versuri și muzică: Dan Tudor. Din distribuție fac parte actorii: Măgarul Muller: Cezar Amitroaei, Ogarul Gerda: Silvia […]
Agenda culturală! Programul spectacolelor la Teatrul Mihai Eminescu, Teatru Vasilache și Filarmonica Botoșani
Teatrul Mihai Eminescu Botoșani va pune în scenă, duminică, de la ora 18.00, spectacolul ”Dineu cu proști”, în regia lui Lenuş -Teodora Moraru şi scenografia Gelu Rîşcă. Distribuţie: PIERRE – Bogdan Horga, FRANCOIS – Laurenţiu Butuman, CHRISTINE – Lorena Chiribuţă, MARLENE – Irina Mititelu, LEBLANC – Cezar Amitroaei, CHEVAL – Dragoş Radu, MENEAUX ( off) – Alexandru Dobynciuc, ARCHAMBAUD – Ioan Ciofu. Biletele […]
Primăria îşi propune să finalizeze lucrările la Teatrul Mihai Eminescu. Ce decizie a luat!
Primăria municipiului Botoşani îşi propune să finalizeze lucrările la Teatrul Mihai Eminescu. Municipalitatea a anunţat organizarea unei licitaţii pentru achiziţionarea serviciilor de elaborare a documentaţiei tehnică pentru continuarea lucrărilor aferente proiectului „Consolidare si restaurare Teatrul „Mihai Eminescu” Botosani si asistenta tehnica din partea proiectantului in perioada de executie a lucrarilor”. Licitaţia va avea loc pe […]
Agenda culturală! Programul spectacolelor la Teatrul Mihai Eminescu, Teatru Vasilache și Filarmonica Botoșani
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită duminică, 5 februarie, și marți, 7 februarie, de la ora 18.00, la Casa Tineretului să vizionați spectacolul „Aniversarea” de Jeroen Van Den Berg. Traducerea aparține Lilianei Alexandrescu, iar regia artistică este semnată de Erwin Şimşensohn, iar mişcarea scenică de Victoria Bucun Asistent regie artistică: Marius Rogojinschi. Din distribuţie fac parte actorii: Daniela Bucătaru, Sorin Ciofu, Alexandra Vicol, Răzvan […]
Agenda culturală! Programul spectacolelor la Teatrul Mihai Eminescu, Teatru Vasilache și Filarmonica Botoșani
Teatrul de păpuși Vasilache Botoșani vă invită, duminică, 29 ianuarie 2017, de la ora 11.00, dar şi de la ora 12.30, să vizionaţi spectacolul „Fata babei și fata moșneagului” după Ion Creangă, dramatizare şi adaptare scenică Valentin Dobrescu. Regia artistică este semnată de Valentin Dobrescu, scenografia de Mihai Pastramagiu, iar muzica de Constantin Panaite. Din distribuţia spectacolului fac parte […]
Agenda culturală: Premieră la Teatrul Mihai Eminescu, dar și la Cinema Unirea
Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani va prezenta, sâmbătă și duminică, premiera spectacolului „Bocitoarele vesele”, în regia lui Alexandru Vasilache. Spectacolul este o adaptare dupa una din piesele lui William Shakespeare, in care se trece de la tragic la o situatie comica, plina de viata cu muzica din folclor. Spectacolul este programat in ambele zile de la ora 19.00, […]
Agenda culturală: Programul spectacolelor la Teatrul Mihai Eminescu, Teatrul Vasilache şi Filarmonică
Teatrul Mihai Eminescu Botoșani pune în scenă, duminică, 27 noiembrie, începând cu ora 18.00, spectacolul „Priveşte înapoi cu mânie”, de John Osborne Distribuţia: Jimmy – Ioan Creţescu, Cliff – Sorin Ciofu, Alison, soţia lui Jimmy – Alexandra Vicol, Helena, prietena lui Alison – Cristina Ciofu, Colonelul Redfern, tatăl lui Alison – Marius Rogojinschi. Regia artistică: Antonella Cornici Scenografia şi costume: Mihai […]
Agenda culturală: Programul spectacolelor la Teatrul Mihai Eminescu, Teatrul Vasilache şi Filarmonică
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoşani prezintă duminică, 13 octombrie 2016, de la orele 11.00 şi 12.30, „Elefănţelul curios”, un spectacol muzical şi interactiv, de Valentin Dobrescu, după o idee de Rudyard Kipling. Regia artistică este semnată de Valentin Dobrescu. Muzica este compusă de Constantin Panaite, scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu. Din […]
Agenda culturală! Vezi programul spectacolelor de la Teatrul Mihai Eminescu, Teatrul Vasilache şi Filarmonică
Filarmonica din Botoşani va susţine, vineri, 4 noiembrie, de la ora 18.30, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor, un concerti simfonic sub bagheta dirijorului Liviu Condriuc, avându-l ca solist pe Florin Ionescu Galaţi la vioară. În program sunt incluse lucrări de P. Nardini- Concertul pentru vioară şi orchestră în mi minor, J. S. Bach- […]
Un actor care a jucat pe scena Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani s-a stins din viață
Un actor care și-a început cariera profesională la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani. Este vorba de actorul George Ţoropoc, care a murit pe 1 noiembrie, la Spitalul Fundeni din capitală. Trupul neînsufleţit a fost depus la o capelă din Bucureşti. Născut la Bucureşti, pe 4 […]
Teatrul ”Mihai Eminescu” a primit trofeul pentru ” Cel mai bun spectacol” la un festival internațional
La mijlocul lunii octombrie, la Cernăuți – Ucraina, s-a desfășurat Festivalul Internațional de Teatru „Aplauzele de Aur ale Bucovinei „, ediția a XI – a. Din România, singura trupă selecționată pentru a fi primită în Festival a fost cea a Teatrului „Mihai Eminescu ” din Botoșani. Trupa botoșăneană a prezentat spectacolul „Tu ești Dumnezeul meu „, […]
Agenda culturală! Programul spectacolelor la Teatrul Mihai Eminescu, Teatrul Vasilache și Filarmonică
Ultimele zile a celei de-a XI-a ediție a Zilelor Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani sunt programate a avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. Pe scena Casei Tineretului vor avea loc patru spectacole de neratat, după următorul program: Vineri, 21.oct. 2016 ora 19.00 – Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani „D’ ALE CARNAVALULUI” dupa I.L.Caragiale. Regia artistică – Cristian […]
Flutur: Am scos la licitație reproiectarea lucrărilor la Teatrul ”Mihai Eminescu”
Municipalitatea a scos la licitație reproiectarea lucrărilor la Teatrul ”Mihai Eminescu”. Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că această procedură va dura până la sfârșitul anului, drept pentru care constructorul va trebui să intervină pentru protejarea obiectivului pe perioada iernii. ”Vorbim de lucrările rămase de reproiectat și stabilite de expertiză. Reproiectarea ne va da […]
Ion Sapdaru: Luaţi măsuri cu teatrul vostru că altfel vă degradaţi!
Actorul Ion Sapdaru a facut, marti, la premiera filmului „AfacereaEST” un nou apel catre botosaneni sa nu se opreasca din tinta lor de a-si vedea teatrul cat mai repede redeschis. El i-a rugat pe botosaneni sa continue sa ceara autoritatilor refacerea cladirii care zace acum in santier, in mijlocul orasului, deoarece, in caz contrar, nu […]
Zilele Teatrului Mihai Eminescu: Programul ultimelor patru spectacole
Ultimele zile a celei de-a XI-a ediție a Zilelor Teatrului „Mihai Eminescu” vă îmbie
cu spectacole de neratat.
Joi, 20 octombrie 2016, ora 19.00
Teatrul Municipal „Mr. GH. Pastia” Focșani
„Shakespeare S.R.L” după Jess Borgeson, Adam Long și Daniel Singer.
Vineri, 21.oct. 2016 ora 19.00 – Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani
„D’ ALE CARNAVALULUI” dupa I.L.Caragiale.
Regia artistică – Cristian Gheorghe.
Sâmbătă, 22.oct. 2016 ora 19.00 – Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani
„DINEU CU PROȘTI” de Francis Verber.
Regia artistică: Lenuș- Teodora Moraru.
Duminică, 23.oct. 2016 ora 19.00 – Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani
„BALERINUL TURBAT” de Denis Panfilov.
Proiect realizat de Victoria Bucun și Mihail Donțu.
Zilele Teatrului Mihai Eminescu: Spectacol de gală al Naționalului din Iași
Cu prilejul Zilelor Teatrului Mihai Eminescu, pe scena Casei Tineretului din Botoșani se va juca, sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 19.00, piesa „Iarna Dragostei noastre” a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași. Regia spectacolului este semnată de Emil Gaju, scenografia de Alina Dincă Puşcaşu, iar distribuția este următoarea: Mihaela Arsenescu Werner, Doina Deleanu, Adi Carauleanu, Irina Răduţu. ”Acest spectacol este, de fapt, o […]
Lansari de carte in debutul Zilelor Teatrului Mihai Eminescu
Zilele Teatrului Mihai Eminescu din Botosani au debutat, vineri seara, la Biblioteca Mihai Eminescu cu un eveniment grandios in cadrul caruia au fost lansate si prezentate mai multe carti apartinand unor autori botosaneni. „Un spectacol se naste si moare in fiecare seara, dar prin volumele care apar, prin publicistica aceasta incearca sa dainuie”, a inceput […]
Agenda culturală! Programul spectacolelor la Teatrul Mihai Eminescu, Teatrul Vasilache și Filarmonică
Teatrul Mihai Eminescu Botoșani pune în scenă, sâmbătă, 1 octombrie, și duminică, 2 octombrie 2016, de la ora 18.00, în sala de spectacole a Casei Tineretului, piesa „Tu ești Dumnezeul meu”, o comedie romantică după Albert Ramsdell Gurney Jr. „Silvia”. Regia artistică este semnată de Ludmila Skripka, scenografia de Natalie Tarasenko, iar coregrafia de Victoria Bucun. Distribuția este următoarea: Gina Pătrașcu – Zamfirache, Bogdan Muncaciu, Silvia […]




































