Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) vor monitoriza modul de cheltuire a celor 700 lei dați profesorilor pentru dezvoltarea profesională. Mihaela Huncă, inspector general al IȘJ, a declarat că la nivelul tuturor unităților de învățământ s-au completat formularele de grupuri țintă, dar și planurile de dezvoltare profesională și urmează ca între 12 și 30 ianuarie, unitățile de […]
Etichetă: profesori
Profesorii, sufocați de birocrație: Se cer foarte multe documente scrise
Cadrele didactice sunt sătule de birocraţia din sistemul de învăţământ și speră ca aceasta să fie eliminată în timp. Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar Botoșani, a declarat că profesorii sunt sufocați de documentele pe care trebuie să le facă zilnic. ”Așteptăm să apară Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar care limitează […]
Profesorii, puși să declare cum au folosit banii primiți pentru formarea profesională
Cadrele didactice care au primit subvenția de 700 de lei vor trebui să completeze, în perioada ianuarie-iunie 2015, un raport individual de dezvoltare profesionala, conform unui model elaborat de Ministerul Educației Naționale. Acestea vor trebui să precizeze ce fel de perfecționare au făcut pe banii primiți anul trecut de la guvern, însă nu vor trebui să […]
Vezi când primesc profesorii drepturile salariale câştigate în instanţă şi ce sumă a fost repartizată la nivelul judeţului!
Vicepremierul Liviu Dragnea a cerut, marţi, într-o videoconferinţă cu prefecţii, reprezentanţii inspectoratelor şcoloare şi finanţelor să urgenteze procedurile pentru ca profesorii să intre în posesia drepturile salariale câştigate în instanţă. La nivelul judeţului Botoşani au fost repartizate 3,2 milioane lei pentru învăţământul preuniversitar şi 825.000 de lei pentru învăţământul special. Dragnea a spus că profesorii vor […]
Sindicatele din învățământ cer ședință de îndată de Consiliu Local pentru drepturile salariale obținute în avans de profesori
Consilierii locali vor trebui să aprobe sumele pentru plata drepturilor salariale obținute în instanță de profesori până pe data de 19 decembrie, în caz contrar banii se întorc la bugetul de stat. Liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar Botoșani, Iuliana Nacu, a declarat că banii au fost virați de guvern, însă Consiliul Local trebuie să rectifice bugetul […]
Salariile cadrelor didactice şi însoţitorilor persoanelor cu handicap vor fi asigurate până la sfârşitul anului
Cadrele didactice din municipiul Botoșani vor avea asigurate salariile până la sfârșitul anului. De asemenea, vor fi achitate și drepturile însoțitorilor persoanelor cu handicap. Viceprimarul Cosmin Andrei a declarat că au fost existat unele sincope, în sensul că nu erau asigurate sumele în întregime până la sfârșitul anului, însă în urma unei rectificări bugetare s-au […]
Profesorii vor primi în avans drepturile salariale câştigate în instanţă. Vezi ce sumă poate să încaseze un profesor!
Profesorii botoșăneni vor avea sume frumușele în cont în luna decembrie. Și asta pentru că în ultima lună din an, spun reprezentanții Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, cadrele didactice vor primi a patra tranșă de bani pe drepturile salariale obținute din hotărârile judecătorești și cel mai probabil toate drepturile obținute în instanță pe anul 2015, […]
Chestionare de la IŞJ pentru profesorii şi directorii de şcoli
Inspectoratul Școlar Județean va aplica chestionare în toate unitățile de învățământ pentru a vedea dacă se corelează nevoia de formare individuală a cadrului didactic cu nevoia de formare a unității de învățământ, a anunțat Mihaela Huncă, inspector general al IȘJ. Chestionarele vor fi completate atât de profesori, cât și de directorii de școli. Șefa IȘJ […]
Profesorii care își dau gradele didactice, în colimatorul Inspectoratului Școlar
Câteva sute de cadre didactice care s-au înscris pentru obținerea gradelor didactice I și II vor fi în vizorul Inspectoratului Școlar Județean. Mihaela Huncă, inspector general al IȘJ, a declarat că inspectorii școlari realizează, în această perioadă, inspecții de specialitate la cei care s-au înscris pentru obținerea gradelor didactice. „Sunt inspecții de specialitate speciale. Conform unui […]
Profesorii botoşăneni şi-au ridicat banii pentru perfecţionare: Un singur refuz s-a înregistrat
Liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, Liviu Axinte, îi linişteşte pe pr0fesori: nu vor trebui să facă dovada cheltuirii celor 700 lei primiţi pentru perfecţionare profesională, chiar dacă banii au fost alocaţi printr-un proiect european. El a spus că toţi profesorii au intrat în posesia subvenţie, singurul refuz venind din partea profesorului Corneliu Furtună. „Practic la […]
Profesorii ar putea să se pensioneze mai repede, fără diminuarea pensiei
Personalul didactic care are o vechime în învăţământ de cel puţin 34 de ani ar putea să se pensioneze cu trei ani înainte de împlinirea vârstei, fără diminuarea pensiei, potrivit unui acord semnat, la sfârşitul lunii octombrie, între Guvern şi federaţiile sindicale din învăţământ. Termenul pentru reglementarea legală a acestei măsuri este 1 martie 2015. Liviu […]
Încă o zi liberă pentru elevi şi profesori. Vezi când!
Veşti bune pentru elevi şi profesori. Sindicatele din învăţământ au obţinut prin noul Contract Colectiv de Muncă o nouă zi liberă pentru elevi şi profesori. Este vorba de a treia zi de Paşte care până acum era zi lucrătoare. Liviu Axinte, lider de sindicat a declarat că măsura devine aplicabilă din vacanţa de primăvară din acest […]
Ministrul Fondurilor Europene: Vrem să aliniem salarizarea celor care realizează proiecte POSDRU
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a anunțat, joi, la Botoșani, că în cel mai scurt timp personalul din învățământul preuniversitar care realizează proiecte POSDRU va fi plătit după Ghidul de finanțare, asemeni profesorilor universitari, și nu după Legea 284. Ministrul a spus că există un proiect de modificare a actului normativ privind alinierea salarizării a […]
Ministrul Fondurilor Europene s-a întâlnit cu autoritățile locale și directorii de școli. Vezi ce veste le-a adus profesorilor!
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a întâlnit, joi, la Botoșani, cu oameni de afaceri, directori de instituții deconcentrate, dar și cu directorii unităților de învățământ din Botoșani. În cadrul acestei întâlniri, Eugen Teodorovici a prezentat sursele de finanţare europeană care vor putea fi accesate atât de mediul de afaceri, cât şi de administraţiile publice locale, în […]
Trei primării au fost executate silit, după ce au refuzat să deconteze naveta profesorilor
Trei primării din judeţul Botoşani au fost executate silit, după ce au refuzat să aloce bani pentru naveta cadrelor didactice. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI) Botoşani, a declarat că unităţile administrativ teritoriale nu au pus în aplicare hotărârile judecătoreşti şi s-a ajuns în faza de executare silită. Procesele au fost deschise de […]
Peste 5000 de angajaţi din învăţământul botoşănean vor primi subvenţia de 150 euro
Banii vor fi acordaţi personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ pentru perfecţionare. Potrivit liderului Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, Liviu Axinte, această sumă va fi finanţată printr-un proiect european, nu din bugetul statului. „Prin Ordonanţa 59 s-a creat cadrul legal pentru acordarea acestei sume, urmând ca la nivelul ministerului să fie semnat un proiect […]
Profesori în căutare de posturi, la aproape o lună de la începerea anului şcolar
Mai multe cadre didactice au solicitat sprijin sindicatelor pentru găsirea unui post în învăţământ, la mai bine de o lună de la începerea anului şcolar. Este vorba de foşti profesori care au activat în învăţământ, dar care nu mai au prins posturi din cauza notei mici obţinute la titularizare, respectiv sub 5. Liviu Axinte, liderul […]
Finanţarea pe elev lasă profesorii din municipiu fără salarii
Sumele alocate prin finanţarea de bază prin costul standard per elev sunt neacoperitoare pentru plata salariilor cadrelor didactice care predau în şcolile din municipiul Botoşani. Liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, Liviu Axinte, a declarat că există la această dată şcoli în municipiul Botoşani, în special şcolile mai mari unde automat şi cheltuielile sunt mai mari, […]







































