Angajaţii Spitalului Judeţean, ţinuţi sub tensiune. Planul de măsuri, contestat de sindicate

cadre medicale

Reprezentanţii Spitalului Judeţean spun că există conturat acel plan de măsuri pentru redresarea unităţii spitaliceşti, însă acesta va fi făcut public după ce va fi discutat din nou cu sindicatele şi aprobat în Consiliul Director. Potrivit managerului Spitalului Judeţean, Viorel Iliuţă, în urma unor discuţii purtate cu sindicatele, acestea nu acceptă măsurile propuse de conducere. […]

Posibile disponibilizări la Spitalul Judeţean. Şeful CJ vrea un plan de măsuri

spitalul judetean

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, vreau un plan de măsuri pentru redresarea Spitalului Judeţean până pe 30 iulie. El a declarat, miercuri, că la acest plan lucrează atât conducerea spitalului, cât şi reprezentanţii auditului de la CJ şi că orice decizie luată pentru eficientizarea activităţii poate fi aplicată, inclusiv reducerea numărului angajaţilor de la birouri. „Din […]

Inspectorii şcolari verifică şcolile din judeţ. Vezi motivul!

Inspectoratul Scolar Judetean Botosani

Inpectoratul Şcolar Judeţean a declanşat un amplu control în şcolile din judeţ, pentru a vedea dacă au fost stabilite planurile de măsuri pentru remedierea rezultatelor la examenele naţionale şi dacă acestea sunt aplicate. Vizate în principal sunt şcolile care au obţinut anul acesta rezultate slabe la examenele de bacalaureat şi testarea naţională. „Încă din toamnă […]

Şcolile vor lua măsuri pentru ameliorarea rezultatelor la examenele naţionale

Catalina Lupascu, inspector general adjunct al ISJ

Unităţile de învăţământ din judeţul Botoşani vor trebui să-şi facă planuri remediale după examenul de bacalaureat şi testarea naţională. Acest lucru a fost trasat inspectorilor şcolari generali de reprezentanţii Ministerului Educaţiei, în cadrul întâlnirii avute la începutul acestei săptămâni.  Aceste programe întocmite de şcoli vor fi monitorizate pe toată perioada anului şcolar. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean […]