Reduceri de personal la Spitalul Judeţean. Vizate: cadrele medicale pensionabile

cadre medicale

Mai mulţi angajaţi ai Spitalului Judeţean ar putea pleca în perioada imediat următoare acasă. Pentru că pe cele 116 paturi care nu sunt finanţate de bugetul de stat nu se pot realiza venituri suplimentare, reprezentanţii Spitalului Judeţean au decis să reducă numărul acestora, iar acest lucru va însemna implicit şi reducerea personalului. Reprezentanţii unităţii spitaliceşti […]

Aproape 500 de paturi noi vor ajunge la Maternitatea Botoşani

Saloanele reabilitate ale Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie vor fi dotate cu paturi de ultimă generaţie până la sfârşitul lunii octombrie. Până atunci, susţine managerul Spitalului Judeţean, Viorel Iliuţă, pe secţii vor fi puse paturi folosite, dar care nu sunt uzate. „Trebuie să dăm drumul la secţii şi am identificat alte paturi până vom primi […]

Spitalul Judeţean renunţă la peste 100 de paturi. Măsura ar putea afecta personalul!

bolnavi spital, stiri, botosani

Reprezentanţii Spitalului Judeţean vor să renunţe la un număr de 116 paturi nefinanţate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, paturi care „consumă” anual din buget în jur de 73 miliarde lei vechi. Viorel Iliuţă, managerul Spitalului Judeţean, a declarat că decizia finală va fi luată săptămâna aceasta de medicii şefi de secţii. „Pe aceste […]

Spitalul Judeţean face investiţii pentru ca bolnavii să nu cadă din pat

paturi noi spital

Paturile din Spitalul Judeţean vor fi prevăzute cu laterale anticădere. Reprezentanţii Spitalului Judeţean au cerut firmei distribuitoare ca următoarele paturi care ajung la spital să fie prevăzute cu laterale. Asta după ce au existat reclamaţii privind calitatea paturilor achiziţionate de spital. Ioan Asaftei, director îngrijiri medicale în cadrul spitalului, a declarat că paturile noi respectă […]

Ministerul Sănătăţii taie din paturile spitalelor din judeţ

bolnavi in saloane noi

Ministerul Sănătăţii reduce numărul de paturi din spitalele din judeţul Botoşani. Este vorba de 60 de paturi care au fost luate spitalelor începând cu anul acesta, cele mai multe de la Spitalul Judeţean, respectiv 46 paturi. Gheorghe Damian, managerul Spitalului Judeţean, a declarat că măsura afectează unitatea, în sensul că finanţarea va fi mai mică, iar bolnavii […]

35 de paturi pregătite de spitale pentru boschetari

directia de sanatate publica

Spitalele din judeţul Botoşani au pus la dispoziţie un număr de 35 de paturi pentru internarea cazurilor medicale ce vor apărea urmare a condiţiilor meteo nefavorabile. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, un număr de şase paturi vor fi disponibile la Spitalul Judeţean, cinci paturi la Spitalul Dorohoi, alte cinci la Sanatoriul Podriga, două paturi la […]

Spitalul Judetean primeste prima transa de paturi noi

bolnavi in saloane noi

Peste 200 de paturi noi vor ajunge, saptamana viitoare, in saloanele Spitalului Judetean. Acestea vor fi repartizate pe saloanele deja modernizate. Gheorghe Damian, managerul unitatii spitalicesti, sustine ca in total au fost contractate in jur de 540 de paturi, insa ele vor ajunge la spital in doua transe. Paturile vechi vor fi repartizate catre alte unitati […]

Vezi cum va arăta şi câţi salariaţi va avea Spitalul Judeţean după comasare!

spitalul judetean mavromati botosani

Spitalul Judeţean Mavromati va deveni cel mai mare angajator după comasare. Acesta va fi o instituţie mamut cu mii de locuri de muncă. Noua structură organizatorică a Spitalului Judeţean a fost defintivată. Potrivit autorităţilor, spitalul va avea după comasare un număr de aproximativ 2150 de angajaţi şi 1540 de paturi, faţă de peste 1000 de angajaţi şi 750 […]