Redacția ziarului Buzz are noi membri. Promoția SJB a fost premiată!

Aula Colegiului A.T. Laurian a găzduit, sâmbătă, o festivitate mai puțin obișnuită. Copiii care au urmat în perioada octombrie-martie cursurile Școlii de jurnalism Buzz (SJB) au fost premiați în prezența părinților, a profesorilor, a reporterilor Buzz și a prietenilor pentru rezultatele obținute în cadrul cursurilor și atelierelor organizate. Au fost de-a lungul celor 6 luni […]

Scurtmetraj realizat de copii și adolescenți despre copiii ai căror părinți pleacă la muncă în străinătate

Micii reporteri ai ziarului Buzz, singura publicație scrisă de copii și adolescenți din Botoșani au realizat al doilea lor scurtmetraj. De data aceasta, munca le aparține integral, de la scenariu, regie, jocul actorilor, la montajul efectiv al filmului. Dar, dincolo de produsul final, e importantă tema pe care copiii și adolescenții cercului de jurnalism “Micii […]

Se deschide Școala de jurnalism Buzz. O idee nouă pentru cei mai mici reporteri din oraș

Școala de jurnalism Buzz își deschide, vineri, porțile pentru viitorii mici reporteri ai redacției Buzz. Este practic o nouă etapă de dezvoltare pentru comunitatea copiilor și adolescenților cărora le place să descopere lumea învățând să facă jurnalism. Scoala de jurnalism Buzz reprezintă un modul de cursuri dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 16 […]

Concurs de jurnalism pentru copii și adolescenți, ajuns la cea de-a V-a ediție

Concursul de jurnalism “Botoșani, orașul meu drag” a ajuns, anul acesta, la cea de-a V-a ediție. Evenimentul face parte din proiectul B.O.M.D – concurs de jurnalism pentru copii și adolescenți, finanțat 80% de Primăria Botoșani, 20% de Asociația Buzzmedia și reprezintă pentru membrii cercului de jurnalism “Micii reporteri” al Asociației Buzzmedia un exercițiu jurnalistic foarte […]

Dragoș Pătraru vine la Botoșani

Realizatorul și prezentatorul emisiunii “Starea Nației” de la TVR1, Dragoș Pătraru, vine la Botoșani pentru un dialog cu botoșănenii pe teme de actualitate. Întâlnirea programată pe data de 23 februarie, de la ora 18.00, la Hotel Rapsodia, sala Mihai Eminescu, continuă turneul emisiunii prin țară. Cu această ocazie se vor dezbate principalele probleme cu care […]

TREI într-unul pentru copii și adolescenți: Teatru TV scurt, emisiuni realizate de copii și adolescenți și un calendar de poveste

TREI într-unul! Sub această idee se va lansa noua grilă de toamnă cu emisiuni realizate și prezentate de copii și adolescenți la TeleBuzz.ro. Trei evenimente deoarece pe parcursul celor două ore de spectacol membrii cercului de jurnalism “Micii reporteri” vor avea parte de prima premieră de teatru tv scurt din viața lor, dar și de […]

FOTO Copii bucuroși să restaureze cărți vechi, uzate într-un atelier inedit

Peste  500 de cărți au fost colectate până acum în cadrul campaniei „Împreună facem Biblioteca de la Trușești!” demarată de Asociația Buzzmedia în colaborare cu Biblitoeca Județeană Mihai Eminescu, Memorialul Ipotești, Centrul Europe Direct și C.S. Black Tiger. În cadrul campaniei, sâmbătă, a fost organizat în incinta Hotelului Maria unde își desfășoară activitatea și micii […]

Competiție de reportaje pe teme de mediu pentru copii

Asociația Buzzmedia a dat startul unei noi competiții de reportaje realizate de copiii care frecventează cercul de jurnalism “Micii reporteri” în cadrul căruia este realizat ziarul Buzz, publicația scrisă de copii și adolescenți în Botoșani. Este vorba despre un concurs de reportaje intitulat “VerDEEE pentru Botoșani”, organizat împreună cu Asociația Română pentru Reciclare RoRec, unul […]