Acțiune a polițiștilor pe raza județului Botoșani, pentru prevenirea faptelor ilegale în domeniul silvic. Au fost date amenzi

La data de 17 ianuarie 2024, în intervalul orar 04:00-09:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai subunităților de poliție au acționat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 200 de persoane și au fost controlate 157 de autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.000 de lei și au fost confiscați peste 3 metri cubi de material lemons.

Polițiștii de ordine publică au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 291 B, în comuna Lozna, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 46 de ani, din județul Suceava, care transporta aproximativ 6 metri cubi de material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că datele înscrise pe avizul de însoțire nu corespundeau cu realitatea faptică, întrucât pe documente era trecută o cantitate cu peste 2 metri cubi mai mică decât cea transportată. Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de material lemnos care nu se regăsea în documente a fost supusă confiscării, precizează sursa citată.

 

Inconștiență maximă! Botoșănean prins la volan beat și cu viteză peste limita legală

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *