Primăriile din Botoșani riscă să blocheze investițiile din cauza lipsei cofinanțării. Prefectul: UAT-urile ar trebuie să aibă acces la la împrumuturi prin Trezorerie

6 noiembrie 2026

Primăriile din județul Botoșani riscă să blocheze investițiile aflate în derulare din cauza lipsei fondurilor pentru cofinanțare. În urma unor întâlniri de lucru cu reprezentanții comunităților locale, prefectul județului, Dan Șlincu, trage un semnal de alarmă și susține că este nevoie de soluții alternative de finanțare direct prin Trezoreria Statului, pentru ca primarii să nu mai fie obligați să apeleze la băncile comerciale.

Reprezentanții administrației județene caută formule de sprijin pentru Unitățile Administrativ-Teritoriale (UAT) care se regăsesc în imposibilitatea de a-și asigura cota de participare la marile proiecte de infrastructură.

Șlincu a subliniat că actualul sistem bancar pune o presiune uriașă pe bugetele locale, condițiile de creditare comercială fiind de multe ori mult prea severe pentru capacitatea financiară a unei comune.

„Am avut o primă discuție cu domnul primar Sorin Gânga, președintele Asociației Comunelor, filiala Botoșani, care mi-a prezentat o parte din problemele comunelor. O problemă principală este aceea de a asigura cofinanțarea proiectelor care sunt în derulare și în special proiectele guvernamentale. UAT-urile ar trebuie să aibă acces la la împrumuturi prin Trezorerie și nu să meargă la împrumuturi pe piața bancară unde condițiile le știm că sunt mai stricte și ceva mai nefavorabile”, a declarat prefectul județuli Botoșani, Dan Șlincu.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia