Motivul pentru care profesorul din Botoșani și-ar fi pus capăt zilelor în pădure, dezvăluit de apropiați

Foto: Antena3CNN

Au apărut informații noi despre profesorul care a fost găsit mort într-o pădure de lângă localitatea Bucecea, în județul Botoșani. Potrivit apropiaților, profesorul găsit mort era destul de schimbat în ultima perioadă și părea că are probleme.

Acesta avea un aspect neîngrijit și părea mereu abătut, fiind aproape de nerecunoscut. Bărbatul ar fi avut și un deces în familie, iar pentru a se ocupa de înmormântare, și-a luat trei zile libere de la serviciu.

Cunoscuții le-au mai spus anchetatorilor că bărbatul avea o afacere și părea că acumulase datorii la bănci, dar și la cămătari, motiv care l-ar fi îndemnat să se sinucidă cu o armă de vânătoare, care a fost găsită lângă el.

Profesorul a fost descoperit în pădure de o colegă, care i-a văzut mașina parcată pe marginea drumului și i s-a părut suspect faptul că  nu s-a mișcat de acolo câteva ore.

Știa că profesorul nu fusese în ziua respectivă la școală, așa că a mers în pădure și l-a găsit fără suflare, cu arma de vânătoare sub el.

Femeia a sunat la 112, însă medicii nu au mai avut cum să-l salveze, profesorul fiind mort de câteva ore. Până în acest moment, anchetatorii au stabilit că bărbatul avea permis pentru arma de vânătoare cu care s-a sinucis.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru a afla ce l-a determinat pe bărbat să-și pună capăt zilelor în acest fel, scrie Antena3 CNN.

El este profesorul care a fost găsit mort la Cucorăni. S-a împușcat la marginea pădurii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *