Cei doi agenți de poliție penitenciară, care au salvat viața unui botoșănean, premiați de conducerea Penitenciarului

Cei doi agenți de poliție penitenciară, care au salvat viața unui botoșănean, au fost premiați de conducerea Penitenciarului Botoșani. Mădălin și Iulian au intervenit pe 18 martie, în timp ce se aflau la Spitalul Județean Botoșani, pentru a opri un bărbat să-și curme viața.

„Modești, așa cum îi cunoaștem, au primit în semn de recunoștință aprecierea conducerii unității, a colegilor, a Ipa Regiunea 5 Botoșani, dar și a dumneavoastră, membri ai societății civile. Parte integrată a unui sistem mai puțin cunoscut comunității, dar plin de provocări zilnice, colegii noștri își poartă cu mândrie profesionalismul, dar și respectul pentru valorile de căpătâi ale polițiștilor de penitenciare. Ne mândrim cu ei! Și nu sunt singurii! Paginile următoare vor sta mărturie pentru aprecierile noastre, rămâneți aproape!”, susțin reprezentanții Penitenciarului Botoșani.

Bărbatul era internat într-un salon de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati din Botoșani. Botoșăneanul a distrus mai multe lucruri și a vrut să se arunce, însă a fost oprit, chiar înainte de a se arunca, de un agent de poliție de la Penitenciarul Botoșani.

Pacientul, în vârstă de 39 de ani, era internat pe Secția de chirurgie, la etajul al șaselea al Spitalului Județean. El avea o afecțiune medicală, iar în jurul orei 24.00 a început să facă scandal pe fondul dependenței de alcool și a intrării în sevraj. A vrut să își scoată perfuzia, iar atunci cadrele medicale de pe secție au vrut să îl imobilizeze. Individul a devenit ultra- recalcitrant și a început să distrugă totul prin salon.

„Când am intrat noi în serviciu chiar ne-a salutat. Părea OK omul. Noi eram într-o rezervă, el era într-un salon lângă. (…) La un moment, el a încercat să își scoată perfuzia. În momentul în care cei de la spital au vrut să îl lege de pat, iar el a devenit agresiv. A luat stativele pe care se țin perfuziile și a început să lovească totul, paturile, ușile. Colegul meu a ieșit pe hol să vadă ce se întâmplă, iar eu am rămas în salon cu deținutul cu care eram”, a declarat, pentru BotosaniNews, unul dintre polițiștii de penitenciar care se păzeau un deținut  și care se aflau în imediata apropiere.

Polițistul care a salvat un botoșănean de la moarte. „Eu așa am învățat de acasă, să am grijă de oameni”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *