Un spital din Botoșani a fost obligat de judecători să reangajeze o angajată concediată în urma unui scandal

Angajata de la Spitalul Municipal Dorohoi care a fost concediată după ce a fost implicată, în vara anului trecut, într-un scandal cu conotații sexuale și-a recâștigat postul în instanță. Alina-Elena Abalaşei a câștigat procesul intentat Spitalului Municipal Dorohoi, obținând reintegrarea pe post. Practic, Judecătoria Dorohoi a decis înlocuirea sancţiunii de desfacere a disciplinară a contractului individual de muncă, cu sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe 3 luni.

Alina Elena Abălașei îl acuză pe manager Valerian Andrieș de agresiuni sexuale. Femeia aduce acuzații grave acestuia precizând că, pe lângă avansurile sexuale la adresa ei, managerul ar mai fi întreținut relații intime cu asistente din spital. Alina Abălașei susține că are o înregistrare, care constituie  dovada că tot ce spune este adevărat.

Managerul se apără, spunând că totul este o minciună, iar femeia doar încearcă să se răzbune pentru că urmează să fie dată afară din spital.

Ce spune legea cu privire la răspunderea delictuală

Potrivit Codului civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Scandal cu iz amoros la Spitalul Dorohoi. O infirmieră acuză că ar fi fost agresată sexual

 

 

Solutia pe scurt:

Respinge excepţia nulităţii absolute a Dispoziţiei de sancţionare nr. 183/24.05.2022 emisă de pârâtul Spitalul Municipal Dorohoi, excepţie invocată de reclamanta Abalaşei Alina-Elena. Admite în parte contestaţia formulată de reclamanta Abalaşei Alina-Elena în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal Dorohoi. Modifică Dispoziţia nr. 183/24.05.2022 emisă de pârât, în sensul că, înlocuieşte sancţiunea prevăzută de art.248 alin.(1) ,litera e) din Codul muncii, ,respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, cu sancţiunea prevăzută de art.248 alin.(1) litera c) din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de bază cu 10% pe 3 luni. Obligă pârâtul să reintegreze reclamanta pe postul deţinut anterior şi să-i plătească acesteia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la data reintegrării efective pe post, din care se va deduce contravaloarea sancţiunii dispusă de instanţă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2275 lei reprezentând cheltuieli de judecată , din care 1.750 lei onorariu avocat şi 525 contravaloarea transport. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la data de 10.02.2023,prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Document: Hotarâre  114/2023  10.02.2023

One thought on “Un spital din Botoșani a fost obligat de judecători să reangajeze o angajată concediată în urma unui scandal

  1. Acest individ care folosindu-se de șmecherii politice a ajuns la conducerea spitalului și folosindu-se de această funcție,… calcă totul în picioare așa cum a făcut și atunci când era președintele PNL Dorohoi. Doamne-ajută că am scăpat de el !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *