FOTO! O mașină a ars ca o torță, sâmbătă dimineață, în curtea unei case din Botoșani. De la ce a pornit focul

Un autoturism parcat în curtea unui localnic din comuna Viișoara a luat foc, sâmbătă dimineață. Proprietarul a observat flăcările și a anunțat pompierii, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani

La fața locului au ajuns voluntarii din comună și pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Primii care au ajuns au fost pompierii voluntari.

Aceștia au localizat incendiul și au scos mașina din curte, eliminând astfel riscul de propagare a flăcărilor la un alt autoturism, dar și la construcții”, a precizat Lupu.

Mașina a ars în proporție de 70%, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *