FOTO Șefii Poliției, Jandarmeriei, ISU și Poliției de Frontieră, convocați în ședință de prefect

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a organizat joi, la sediul Instituției Prefectului Județul Botoșani, o ședință tehnică, la care au participat inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean, comisarul șef Viorel Șerbănoiu, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, colonelul Cristian Boariu, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, comisarul șef Valeriu Harabulă, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al județului Botoșani, colonelul Dan Decebal Muraru și comisarul șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, Ionuț Alexa.
În cadrul ședinței s-au prezentat măsurile și acțiunile care urmează a fi desfășurate în perioada premergătoare și în timpul Sărbătorilor Pascale pe raza județului Botoșani.  Toate misiunile din aceste zile se vor desfășura sub o coordonare integrată în baza planului de măsuri aprobat la nivel județean.
Polițiștii din cadrul IPJ Botoșani care participă la activități, în această perioadă, vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru ca activitățile religioase să se desfășoare fără evenimente neplacute.  Astfel, peste 250 de poliţişti vor acţiona zilnic în perioada 22-25.04.2022, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, în zona cluburilor/discotecilor, barurilor sau unităților de alimentație publică, cu profil similar.
De asemenea, avem în atenție lăcașurile de cult, fiind angrenate forțe de ordine în proximitatea acestora, pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor.
Totodată, polițiștii rutieri vor fi la datorie pe principalele artere din județ, cu autospeciale dotate cu aparate radar, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră,
Scopul principal al activităților și a prezenței noastre în spațiul public cu efective mărite este acela de a asigura și de a menține un climat de ordine și siguranță publică.
În perioada sărbătorilor pascale, prioritatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va fi asigurarea ordinii publice la toate evenimentele ce vor avea loc în spațiul public, în vederea desfășurării acestora în condiții de siguranță pentru cetățeni.
Pentru intensificarea măsurilor de patrulare în zonele aglomerate, pe lângă suplimentarea efectivelor inspectoratului, 10 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău vor acorda suportul necesar executării operative a tuturor misiunilor planificate.
În noaptea de Înviere, jandarmii botoșăneni vor fi prezenți în proximitatea lăcașurilor de cult ortodoxe din municipiile Botoșani, Dorohoi și orașele Darabani și Săveni, colaborând cu efectivele de poliție pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională ce ar putea tulbura liniștea credincioșilor și a clerului.
De asemenea, în data de 25 aprilie, jandarmii, în cooperare cu polițiști și pompieri, vor asigura ordinea publică la hramul bisericii Sfântul Gheorghe, slujba religioasă fiind oficiată la mănăstirea Popauți.
În aceeași zi, jandarmii vor fi alături de participanții la manifestarea cultural-artistică organizată în zona Parcului Central din localitatea Santa Mare, luând măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor eventuale incidente.
Misiunile executate în Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca, împreună cu lucrători din Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, precum și cele în cooperare cu polițiștii de frontieră, în zona de responsabilitate a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, vor continua zilnic pentru ajutorarea cetățenilor ucraineni.
La nivelul Poliţiei de Frontieră, în următoarea perioadă, continuă măsurile dispuse încă de la sfârşitul săptămânii trecute, pentru întărirea dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat şi de  fluidizare a traficului în cele două puncte de trecere deschise în judeţul nostru.
Se menţin în continuare măsurile de adaptare a misiunilor şi a resurselor, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ. Prin punctele de frontieră tranzitul autoturismelor şi al persoanelor se derulează normal, fără a se înregistra blocaje.
A fost suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor, iar la nevoie vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau de ieşire din ţară, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, dacă situaţia o impune vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control.
Reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statul vecin în vederea dispunerii unor măsuri comune.
Pentru perioada următoare, recomandăm persoanelor care doresc să petreacă sărbătorile pascale în afara graniţelor ţării să tranziteze frontiera națională prin toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional.
Informaţii cu privire la situaţia traficului se pot obţine de pe aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei – www.politiadefrontiera.ro, dar şi la telefonul de informare al Poliţiei de Frontieră Române, 021.9590, care funcţionează în regim permanent.
Peste 100 de pompierii și salvatori SMURD vor fi la datorie, zilnic, în perioada Sărbătorilor Pascale.  Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor medical.
ISU Botoșani va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.
Echipajele de pompieri sunt pregătite să acționeze pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor sau a animalelor din medii ostile vieții, în situația în care se vor înregistra astfel de cazuri.
În Noaptea de Înviere, autospeciale de stingere cu apă și spumă vor fi dispuse la mănăstirile Vorona, Popăuți, Gorovei, Zosin, Guranda și Coșula, unde se estimează participarea unui număr mare de credincioși.
De asemenea, inspectorii de prevenire vor desfășura activități de supraveghere a respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la bisericile din județul Botoșani.
Totodată, în municipiile Botoșani și Dorohoi, se vor desfășura misiuni de patrulare în apropierea lăcașurilor de cult în vederea prevenirii unor evenimente nedorite.
Pentru ca slujbele religioase să se desfășoare în condiții de siguranță, pompierii botoșăneni recomandă preoților să asigure și să vegheze respectarea regulilor de prevenire a incendiilor.
Principalele măsuri ce trebuie adoptate la lăcașurile de cult se referă la:
–        desfășurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situația în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioșilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul de cult;
–        instruirea, de către preoți, a participanților la slujbe cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor;
–        evitarea desfășurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare / renovare și interzicerea desfășurării acestora în obiective în care sunt amplasate schele;
–        menținerea ușilor de acces și de evacuare din biserică în permanență deschise pe toată durata serviciului religios;
–        desemnarea unor persoane responsabile de supravegherea atentă a activităților din interiorul bisericilor și de intervenție operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (ex. stingătoare de incendiu) și instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii;
–        efectuarea, prin grija reprezentanților de la biserici și mănăstiri, a unui control după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărui pericol de incendiu;
–        supravegherea lumânărilor aprinse și păstrarea acestora la distanță de persoanele din jur, de mobilier, decoruri sau alte materiale combustibile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă;
–        parcarea autoturismelor în vecinătatea bisericilor și a mănăstirilor se va realiza astfel încât să nu se blocheze sau să diminueze căile de acces, iar autospecialele de pompieri să poată interveni și să aibă acces la hidranții exteriori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *