FOTO Accident în toiul nopții la Botoșani! Doi soți s-au dat cu mașina peste cap

Un accident rutier a avut loc, în noaptea de marți spre miercuri, în județul Botoșani. Două persoane, soț și soție, au fost rănite în urma unui accident rutier, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat. Evenimentul a avut loc pe raza localității Gorovei, puțin înainte de miezul nopții.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și accesorii pentru descarcerare, dar și două ambulanțe SAJ. La sosirea forțelor de intervenție, cele două persoane erau în interiorul mașinii, fiind conștiente.
Acestea au fost scoase din autoturism de către pompieri și preluate de echipajele medicale, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *