Un tânăr de 19 ani, din Botoșani, a ieșit cu mașina la plimbare pe Calea Națională. I-a pierit însă tot cheful când l-au oprit polițiștii și l-au pus să sufle în etilotest.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 01 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 19 ani, din comuna Roma.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de la prelevarea de mostre biologice de sânge, precizează sursa citată.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia