Inconștiența unui tânăr de 25 de ani, din Botoșani, l-a costat scump. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, în localitatea Ștefănești, un autoturism condus de către un tânăr, de 25 de ani, din aceeași localitate.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia