FOTO! Secția de neonatologie a Spitalului Județean, dotată cu aparatură performantă de peste 12.000 euro

Organizația ”Salvați copiii” a dotat, din nou, Secția de neonatologie a Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani cu o masă radiantă în valoare de 12.200 euro.  

Gabriela Alexandrescu, președintele Organizației ”Salvați copiii”, a declarat că a ales și anul acesta județul Botoșani, întrucât se află pe locul doi pe țară la mortalitatea infantilă, cu o rată de 12,9 la mia de născuți vii, față de 6,5 media pe țară.

Este a șaptea dotare pe care o facem organizația la Maternitatae Botoșani. 

Pentru noi este foarte important să investim aici, în Botoșani, pentru că rata mortalității infantile în județ  este mult mai mare decât media pe țară. Aici, la spital se nasc foarte mulți copii, în jur de 2.600 anul trecut, din care 10% s-au născut prematur și știu că este nevoie de echipamente în continuare și vom avea asta în vedere. Mai e nevoie de incubatoare, un ventilator și două lămpi de fototerapie, cel puțin”, a declarat Gabriela Alexandrescu. 

În anul 2019, la Maternitatea Botoșani s-au născut 1.759 de copii, dintre care 165 prematuri. 

De ce avem nevoie de atât de multe echipamente în maternitate? De ce în fiecare an aducești și noi tot mai cerem? Ne-ați adus un ventilator anul trecut și noi am cerut și pentru anul viitor. Ne-ați adus o masă ridiantă acum trei ani și am cerut și anul acesta. Deși suntem o maternitate de grad II și copiii născuți aici ar necesita transfer mai departe, numărul de nașteri este puțin peste media de la nivel național. Avem multe nașteri, dar ne confruntăm și cu o patologie care ține  de zonele sărace. De multe ori ne aflăm în situația să avem prea mulți copii în terapie intensivă și prea puțină aparatură. Degeaba avem zece incubatoatre, dacă avem zece copii născuți prematur , pentru că acest copil va ține ocupat un incubator o lună de zile”, a declarat medicul Carmen Zaboloteanu, șef Secție Neonatologie la Spitalul Județean.

De-a lungul anilor, Salvați Copiii a donat aparatură medicală în cuantum de aproape 80.000 euro, în județul Botoșani. 

La eveniment a participat și Amalia Năstase, Ambasador al Programului de Reducere a Motrtalității Infantile Salvați Copiii, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, dar și reprezentanți ai Spitalului județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *