Modificări importante la Legea Pensiilor anunțate de directorul Casei de Pensii Botoșani

Modificările importante la Legea Pensiilor, intrate în vigoare de la data de 12 iulie 2019. au fost anunțate de directorul Casei Județene de Pensii Botoșani, Cristina Anton, într-o întâlnire cu persoanele de vârsta a treia care a avut loc la Instituția Prefectului.  
Una din cele mai importante modificări este introducerea masteratului şi a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultăţii, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creşterea copilului, şomajului indemnizat, deportării, prizonieratului şi detenţiei politice.
O altă noutate constă în posibilitatea alegerii perioadelor necontributive pentru totalizarea perioadei de cinci ani în condiţiile încheierii unui contract de asigurare facultativă, care se poate plăti, acum, doar pentru perioada curentă, lună de lună.
Au survenit modificări de structură şi în ce priveşte categoriile de pensii. Astfel, sunt redefinite gradele de invaliditate, pentru posibilitatea desfăşurării unor activităţi profesionale independente în paralel.
Femeile care au născut trei copii și care au îndeplinit stagiul minim de cotizare beneficiază de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. Începând cu al patrulea copil, se adaugă câte un an la reducerea vârstei de pesionare.

De asemenea, persoanele care au opt ani peste stagiul complet de cotizare se pot pensiona cu cinci ani înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *