Decizie! Primarul Cătălin Flutur achitat în procesul de corupție în dosarul Uvertura Mall

catalin flutur la DNA SuceavaPrimarul municipiului Botoșani a fost achitat, vineri în procesul de corupție din dosarul Uvertura Mall. Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului Botoșani, care au hotărât achitarea edilului pe motiv că faptele nu sunt prevăzute în legea penală.

Aceeași decizie de achitare a fost luată și în cazul administratorului public al județului Adriana Zăiceanu, a fostului secretar Ioan Apostu și a altor doi funcționari din primărie, respectiv Constantin Cezar Puiu și Mihaela Gontineac.

Tot instanța a dispus revocarea măsurilor asiguratorii instituite de DNA pe bunurile primarului, dar și a funcționarilor.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în 10 zile.

Primarul și funcționarii din primărie au fost trimiși în judecată de DNA deoarece în perioada 2006-2011 aceştia ar fi diminuat ilegal redevenţa pentru terenul pe care s-a construit Uvertura Mall. Flutur a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea, pentru sine sau pentru altul, a unui folos necuvenit, iar ceilalți funcționari ai Primăriei de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea, pentru sine sau pentru altul, a unui folos necuvenit.

One thought on “Decizie! Primarul Cătălin Flutur achitat în procesul de corupție în dosarul Uvertura Mall

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *