Costel Enache, înaintea meciului cu FCSB: Dacă nici noi nu credem atunci nu mai are rost o deplasare așa lungă și doar pentru a ne prezenta la București

fc botosani, stiri, botosani (2)FC Botoșani joacă, duminică seară, în compania formației FCSB. Chiar dacă se anunță un meci greu, antrenorul Costel Enache spune că se bazează pe jucătorii săi, iar dacă se vor concentra, pot obține un rezultat bun.

Noi trebuie să avem inteligența să gestionăm acesti meci. Mă bazez pe forța grupului și pe dorința jucătorilor noștri. Da, am putea profita de acest moment pentru că e clar Steaua are obiective mult mai importante cu acest joc,  e destul de greu să aduci mental jucătorii la o concentrare ca și cea din seara asta. N-ajunge doar atât. E nevoie ca noi să ne dăm toată energia și toată inteligența în joc. Modul nostru de a ne apăra este cu trei linii indiferent de forma în care facem, cu trei avansați, cu doi avansați, cu unul singur. Trei linii defensive mi se par destul de sigure. Aștept, în momentele grele din joc, ca experiența lor, puterea or mentală, o liniște mai mare decât a celor tineri, să producă ceva pozitiv, să tragă echipa după ei, în teren. Lucrurile astea nu sunt chiar ușor de făcut pentru că în oricine se naște un lider. Eu îmi cunoc bine băieții și știu că atunci când își pun sufletul pot realiza lucruri minunate pe fondul implicării fizice, mentale, stabișitate. Avem o echipă echilibrată și lucrez ușor și din punctul asta de vedere mă simt un pic norocos, dar e nevoie în momentele grele de cineva care are experiență, de cineva care are în spate jocuri multe să vină să deschidă un pic jocul, să găsească soluții cu care jocul nostru să fie mai eficient.  Sigur, avem această problemă la finalizare. Ne-am creat multe ocazii, am ajuns de multe ori la poartă, am avut o oportunitate. Încercăm un antrenament mai alert, ar trebui noi antrenorii să punem mai multe momente de finalizare în antrenament, să fie contextul mai des pentru a ajunge la finalizare și a termina acțiunile”, a spus Enache.

Potrivit acestuia, Steaua este o echipă puternică, care „ are clasă”.

„Dacă nici noi nu credem atunci nu mai are rost o deplasare așa lungă și doar pentru a ne prezenta la București. Trebuie să mergem cu convingerea că putem să facem lucruri minunate, apoi vom vedea în teren ce se întâmplă pentru că nu ne așteaptă un joc ușor, asta e foarte clar. Steaua poate alinia trei formule diferite, cu același lot, e un adversar puternic, o echipă care are statut, are clasă. E clar. Nu e chiar așa ușor..mergem, batem și câștigăm, nu e așa. Trebuie să îndeplinim foarte multe condiții pentru asta și cred într-un rezultat bun”, spune Enache.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *