Profesor, despre rezultatele slabe la simularea Evaluării naționale: Este o delăsare din partea multor elevi

examen eleviUn profesor botoșănean susține că rezultatele slabe obținute de elevii clasei VIII-a la simularea Evaluării naționale se datorează doar acestora. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, susține că există o delăsare din partea multor elevi privind învățatul.

Simularea are rolul de a mobiliza copii până la finalul anului școlar și pentru a recupera din materia pe care nu și-au însușit-o, însă mobilizarea să fie a elevului și la îndemnul părintelui. Părintele să se alăture elevului în acest efort pe care ar trebui să-l facă elevul pentru a promova acest examen. Elevul să conștientizeze că trebuie să învețe. Vine aparține mai mult elevului, pentru că la fiecare clasă există copii cu rezultate bune și atunci înseamnă că la acea clasă s-a parcurs materia. Este o delăsare din partea multor elevi”, a menționat Axinte.

like facebookPotrivit liderului de sindicat, rezultatele la simulare au lăsat de dorit îndeosebi în școlile din mediul rural. El crede că situația va fi alta, iar procentul de promovare mai mare la examenul propriu-zis.

Există o întrebare asupra unei idei pe care o avansase ministrul Educației, de a introduce nota 5 la Evaluarea națională pentru admiterea în liceu. Dacă s-ar introduce acest criteriu, ar fi un dezastru pentru multe licee care nu și-ar mai putea face clasele”, a adăugat Axinte.

 

 

3 thoughts on “Profesor, despre rezultatele slabe la simularea Evaluării naționale: Este o delăsare din partea multor elevi

  1. Hai sa nu ne mai ascundem dupa degetele nimanui. Invatamantul e varza. Bineinteles ca vina este a elevului si a parintilor ca nu au cotizat pentru ore suplimentare. Bineinteles ca nici un invatator nu este capabil sa faca un invatamant diferentiat psihosomatic… nu e platit pentru asta (si oricum nu e capabil). Rezultatele slabe la evaluare nu sunt ale elevilor ci ale profesorilor. Ei nu stiu sa faca un copil sa invete…. si asta de 20 si de ani….

  2. Așteptăm fapte! Poftiți la catedră… domnule nedumerit… Schimbați sistemul! Îndreptați erorile, poftim…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *