Vezi lista profesorilor care au solicitat acord de pretransfer în alte județe și programarea inspecțiilor pentru cei care au solicitat pretransfer consimțit între școli!

Mai multe cadre didactice botoșănene au solicitat acord de pretransfer în alt județ, începând cu 1 septembrie 2018. Este vorba de opt cadre didactice, care în acest moment au catedre în școli din mediul rural, dar și din urban, în județ și care predau pe mai multe discipline. Printre cei care solicită pretransfer în alte județe […]

Ședință publică pentru rezolvarea cererilor de pretransfer în învățământ

sedinta publica cadre didactice

Inspectoratul Școlar Județean va soluționa, vineri, cererile cadrelor didactice care au solicitat pretransfer. Potrivit IȘJ, ședința publică pentru petransferul consimțit între unitățile de învățământ este programată să aibă loc la Colegiul Național ”A.T.Laurian”, pe 22 aprilie, ora 10.00. Peste 100 de cadre didactice din județul Botoșani și-au depus dosarele pentru pretransfer. De asemenea, alți 16 […]

Lista cu cadrele didactice care solicită pretransferul consimțit între unitățile de învățământ

sedinta publica cadre didactice

Inspectoratul Școlar Județean a făcut publică lista cu punctajele profesorilor care solicită pretransfer consimțit între unități de învățământ. Este vorba de 117 cadre didactice titulare din învățământul botoșănean, care provin atât din școli din mediul urban, cât și din mediul rural. Proba practică la disciplina pregătire-instruire practică-mecanică și mecanică agricolă  se va susține în data […]

Zeci de solicitări de pretransfer au fost soluţionate în învăţământul botoşănean

repartizare profesori

Vineri,  in  Aula  Colegiului National  “A.T.Laurian”  Botosani  a  avut  loc  sedinta  publica  pentru  solutionarea cererilor de pretransfer. La  sedinta publica au participat cadrele didactice care au solicitat pretransfer consimtit intre unitatile de invatamant sau pretransfer prin schimb de posturi, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean. La nivelul judetului Botosani au fost depuse un numar […]

Mihaela Huncă, inspector general ISJ: Solicitările de pretransfer au fost rezolvate în marea majoritate

repartizare profesori

Solicitarile de pretransfer a cadrelor didactice titulare au fost rezolvate in marea majoritate, a declarat, marti, inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judetean, Mihaela Hunca. Aceasta sustine ca nu au putut fi rezolvate cazurile unde au fost mai multi candidati pe post. Potrivit conducerii ISJ, din cele 170 de cadre didactice inscrise la pretransferul consimtit intre […]

Vezi lista cadrelor didactice care au solicitat pretransfer în etapa a treia şi când va avea loc şedinţa publică!

Cadrele didactice botoşănene care au solicitat pretransfer vor participa la şedinţa publică organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, săptămâna viitoare. Acţiunea pentru soluţionarea cererilor de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar a personalului didactic titular din învăţământul preuniversitar va avea loc luni, 28 aprilie, ora 12,00, în Aula Colegiului Naţional „A.T.Laurian”. Şedinţa publică are loc […]

Şefa IŞJ despre acţiunea de pretransfer: Dacă nu îndeplinesc condiţiile de înscriere și nu au acceptul vor fi respinse cererile

Cadrele didactice care şi-au depus cereri pentru transfer la o altă unitate de învăţământ au emoţii. Joi, consiliile de administraţie ale şcolilor vor comunica dacă acordă sau nu acordul de principiu pentru pretransfer. Sute de cadre didactice au depus dosare pentru această acţiune, desfăşurată în trei etape. Validarea listelor de pretransfer va avea loc pe 30 […]

Începe acţiunea de pretransfer în învăţământ. Vezi lista posturilor vacante în perioada 9-30 aprilie!

sedinta publica cadre didactice

Începând de miercuri, 9 aprilie, şi până pe 11 aprile se derulează prima etapă de depunere a cererilor pentru pretransfer în şcoli. De asemenea, în intervalul 9-23 aprilie, se depun şi cererile privind menţinerea în învăţământ a cadrelor didactice care îndeplinesc condiţiile de pensionare, începând cu 1 septembrie 2014. „Cererile se depun în şcoli şi […]

Contestaţiile de la acţiunea de pretransfer, respinse

Niciuna din contestaţiile cadrelor didactice de la acţiunea de pretransfer nu a fost soluţionată favorabil. Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean s-a întrunit, marţi, pentru a soluţiona trei contestaţii depuse de cadrele didactice, însă s-a constatat că dosarele nu erau în legalitate. „Contestaţiile au fost respinse, pentru că nu aveau acordul unităţii de învăţământ„, […]

Peste 100 de cadre didactice au reusit sa se transfere in alte scoli

sedinta publica cadre didactice

Un numar de 105 cadre didactice au reusit sa obtina pretransferul in alte scoli din cei 129 inscrisi. Actiunea s-a finalizat, vineri, cand a avut loc repartizarea dascalilor in sedinta publica, asta dupa ce s-au primit acceptele de la scoli si s-au evaluat dosarele. „Procentul de rezolvare a cererilor de pretransfer este foarte bun, comparativ […]

Peste 100 de cadre didactice au cerut pretransfer. Vezi cand vor fi rezolvate!

sedinta publica cadre didactice

Peste 130 de cadre didactice si-au depus dosare pentru pretransfer.  Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean, vineri, la ora 12,00, are loc sedinta publica la Colegiul National A.T. Laurian. „Daca exista contestatii, atunci se implica si Inspectoratul Scolar prin comisia de mobilitate„, a precizat Mihaela Hunca, inspector general al ISJ. Sefa ISJ a declarat ca pina la […]

Nemulţumiri în rândul cadrelor didactice de la pretransfer

iuliana nacu apr

Nemulţumiri din partea unor cadre didactice cu privire la refuzul unor şcoli de a le acorda acceptul pentru pretransfer. Două cadre didactice acuză faptul  că deşi au avut dosarul  în regulă, iar pe postul dorit nu au fost contracandidaţi, nu au primit acceptul unităţilor de învăţământ pentru pretranser. Acestea au contestat decizia şi au solicitat […]