Şeful Poliţiei Locale: Angajata suspectată de trafic de influenţă nu avea atribuţii în comisiile de organizare a concursurilor

Ioan Onuţu, şeful Poliţiei Locale, susţine că nu a primit nimic oficial cu privire la reţinerea unei angajate pentru trafic de influenţă. Cât priveşte atribuţiile persoanei suspectate, acesta susţine că aceasta nu avea vreo funcţie de conducere sau nu făcea parte din nici o comisie ce ar fi putut organiza concursuri pentru angajări în instituţiei. […]

Poliţiştii rutieri au stabilit că agentul Poliţiei Locale, ce a lovit fetiţa, nu avea voie cu maşina în Centrul Vechi

Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi susţin că poliţistul local, implicat în accidentul de circulaţie de sâmbătă noapte, a încălcat regulile de circulaţie pătrunzând cu maşina într-o zonă restricţionată şi semnalizată în acest sens. Pe lângă dosarul penal au decis şi ridicarea permisului poliţistului local, iar ancheta urmează […]

Primarul municipiului Botoșani cere demisia șefului Poliției Locale. Află motivul!

Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, cere demisia șefului Poliției Locale, Ioan Onuțu. Edilul se declară nemulțumit de activitatea directorului de la Poliția Locală și spune că nemulțumiri vizavi de modul cum își fac polițiștii locali treaba au venit și din partea cetățenilor municipiului, fie la audiențe, fie prin sesizări. Portariuc îi reproșează lui Onuțu că […]

Fără Dumnezeu! Au scos la vânzare florile de pe morminte

tineri vanzand flori furate din Cimitirul pacea Botosani

Doi tineri din județul Botoșani dau dovadă de o inconștiență maximă. Un tânăr de 18 ani și o tânără de 25 de ani au fost prinși, luni la prânz, de polițiștii locali din Botoșani, în timp ce vindeau florile furate de pe mormintele din Cimitirul Pacea. Alexandru P., din comuna Frumuşica, şi  Mirabela G.,, din […]

Hoţi de capace de canal, prinşi de Poliţia locală

capac canal

Doi tineri din judeţul Botoşani au fost prinşi de poiliţiştii locali din Botoşani în timp ce furauun capac de canal al societăţii Nova Apaser. Vineri după amiază, cei doi- Ionuţ Vladimir S. şi Andrei D. (zis Fuior), ambii din Costeşti- Răchiţi- au fost surprinşi în zona intersecţia străzilor Săvenilor şi Vasile Alecsandri, în timp ce furau un cadran […]

Poliţişti locali insuficienţi la ordine publică

politia locala, stiri, botosani

Poliţia Locală Botoşani nu are suficienţi agenţi în stradă pentru asigurarea ordinei şi liniştei publice. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale, deficitul de personal pe acest sector este de 28%. Un număr de 11 poliţişti locali se află la această dată în concediu fără plată, fiind plecaţi la muncă în străinătate în vederea suplimentării veniturilor, iar alţi 20 […]