Vezi care vor fi farmaciile de gardă în perioada Crăciunului!

Potrivit contractelor încheiate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Botoşani, farmaciile au obligaţia de a asigura garda pe perioada nopţii şi sărbătorilor legale. Astfel, pe perioada sărbătorilor de Crăciun, în fiecare noapte va fi câte o farmacie deschisă. Iată programul de gardă între orele 20.00 şi 8.00: – 24 decembrie: Anca Farm 4, strada […]

Neobişnuit! Licenţa unei farmacii, scoasă la licitaţie

FARMACIE botosani

O firmă specializată în insolvenţe organizează o licitaţie neobişnuită. Ea a scos la vânzare licenţa de funcţionare a unei farmacii. Specialists Trust Insolvency SPRL Iaşi, care este administrator judiciar al societăţii comerciale Rima Farm SRL Săveni, va vinde, prin licitaţie publică, autorizaţia de funcţionare emisă, în 2008, de Ministerul Sănătăţii pentru farmacia Rima Farm din […]

Dosar penal pentru „farmacista” care vindea ilegal medicamente

Femeia care a fost prinsă de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice în timp ce vindea medicamente într-o farmacie ilegală din comuna Mileanca s-a ales cu dosar penal. Pentru că nu avea studii de specialitate, dar lucra ca farmacistă, aceasta este acuzată de săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi. […]

Lista farmaciilor care vor asigura garda pe perioada sărbătorilor de Crăciun

FARMACIE botosani

Potrivit contractelor încheiate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Botoşani, farmaciile au obligaţia de a asigura garda pe perioada nopţii şi sărbătorilor legale. Astfel, pe perioada sărbătorilor de Crăciun, în fiecare noapte va fi câte o farmacie deschisă. Iată programul de gardă între orele 20.00 şi 8.00: – 24 decembrie: Farmacia Galenus, Bd-ul Mihai […]

O farmacie a intrat în faliment cu datorii record

FARMACIE botosani

O societate ce a administrat o farmacie, ce a funcţionat în municipiul Botoşani, a intrat în faliment cu datorii record. Farmacia a fost deschisă în zona căpătul liniei 101, iar societatea ce a administrat-o se numeşte Moldo Pac-Doina SRL. În martie 2014 firma a intrat în faliment, iar la începutul acestei săptămâni lichidatorul a publicat tabelul […]

Vezi care sunt farmaciile care vor fi deschise de Paşte!

Cel puţin o farmacie va fi deschisă în fiecare zi de Paşte şi va asigura permanenţa, potrivit contractelor încheiate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. În noapte de Înviere va fi deschisă farmacia Interfarm din Piaţa Centrală, care va funcţiona între orele 20.00 şi 8.00. Iată programul de gardă al farmaciilor pe timp de […]

Vezi care sunt farmaciile deschise de Crăciun!

Cinci farmacii din municipiul Botoşani vor avea program de funcţionare în toate cele trei zile de Crăciun. Este vorba de farmaciile Anca, de pe Calea Naţională 63, Calea Naţională 105 şi George Enescu 2A, care vor fi deschise pe 25, 26 şi 27 decembrie, între orele 8.00-20.00. Farmacia Sensi Blu de pe Marchian 4 va […]

Farmacie din Botoşani sancţionată cu două avertismente

O farmacie din municipiul Botoşani a fost sancţionată cu două avertismente, datorită unor neconformităţi în formatul electronic privind ajustarea zilnică la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a situaţiei medicamentelor eliberate. Corpul de control al CAS Botoşani a descoperit, în urma unor verificări, că existau neconcordanţe între sumele prevăzute în factură şi documentele justificative prezentate […]

Casa de Asigurări de Sănătate anunţă ample controale la farmacii

farmacie, stiri, botosani

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate anunţă ample controale la furnizorii de medicamente după încheierea activităţii de contractare. Costel Lupaşcu, preşedintele CAS Botoşani, a declarat că verificările vor viza respectarea clauzelor contractuale de către farmaciile care vor intra în contract cu instituţia de asigurări de sănătate. De altfel, reprezentanţii CAS au trimis până acum două […]

Vezi farmaciile deschise de Anul Nou!

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a impus un program de permanenţă pentru farmaciile din Botoşani în perioada sărbătorilor de iarnă. Iară care vor fi farmaciile deschise de Anul Nou: data farmacia adresa numar de telefon   30 decembrie Defarm Primaverii 12 0231.584.111   31 decembrie Diadra Calea Nationala 71 0231.516.990   1 ianuarie Elada […]