PSD a decis: Corupții, eliminați din partid

psd, botosani, stiri

Consiliul Naţional al PSD a aprobat, vineri, rezoluţia prin care interzice ocuparea funcţiilor politice sau demnităţilor publice numite de către membrii de partid aflaţi în diferite stadii de cercetare penală sau care sunt condamnaţi pentru cazuri de corupţie. Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD, a prezentat cele cinci principii care vor fi aplicate în astfel […]

Parlamentarii PSD Dolineaschi şi Ciofu vor să modifice legea pensiilor pentru acordarea majorărilor la grupele I şi II

dolineaschi ciofu si federovici

Parlamentarii PSD, Andrei Dolineaschi şi Tamara Ciofu au depus, vineri, 5 decembrie, în Parlament, un proiect de lege privind acordarea majorărilor la pensie prevăzute la grupele I și II de muncă, pentru persoanele care s-au pensionat în perioada 1 iulie 1977 – 31 martie 2001. În prezent, persoanele care s-au pensionat între 1977 şi 2001 […]

Ţurcanu îi cere lui Dolineaschi să îşi ceară public scuze pentru o gafă a lui Ponta

Co-preşedintele Alianţei Creştin Liberale Botoşani, Florin Ţurcanu, îi cere public preşedintelui PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi, să îşi ceară public scuze pentru dezinformarea cetăţenilor din judeţul Botoşani. Ţurcanu a făcut referire la declaraţia făcută de candidatul PSD la prezidenţiale, Victor Ponta, în cadrul unei confruntări TV cu candidatul ACL, Klaus Iohannis, care i-a spus liderului PNL […]

Președintele ANRP, în dilemă: Domnul Dolineațchi este din Botoșani?

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Ge0rge Băeșu, aflat, vineri, într-o vizită la Botoșani, nedumerit în privința domiciliului pe care îl are secretarul executiv al PSD, Andrei Dolineaschi. Pe lângă faptul că i-a stâlcit și numele, șeful ANRP a întrebat în sală, în timp ce vorbea botoșănenilor despre legile privind fondul funciar, dacă „Dolineațchi […]

Andrei Dolineaschi ar putea pierde funcţia de secretar general al PSD. Vezi de ce!

dolineaschi alegeri tsd

Andrei Dolineaschi ar putea pierde funcţia secretar general al PSD şi cea de preşedinte al organizaţiei judeţene PSD. Totul s-ar întâmpla dacă Victor Ponta ajunge preşedinte, Andrei Dolineaschi urmând a fi numit consilier de stat la Cotroceni. Ovidiu Portariuc a lăsat să se înţeleagă că l-ar putea urma pe Dolineaschi la conducerea organizaţiei judeţene, însă […]

Ţurcanu îi acuză pe liderii PSD că au negociat, în biroul unui om de afaceri, cu un primar PNL trecerea la PSD

Ovidiu Portariuc si Florin Turcanu

Liderul PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, îi acuză pe preşedintele PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi, şi preşedintele executiv, Ovidiu Portariuc, că au încercat să convingă un primar PNL să treacă la PSD promiţându-le acestora mai multe avantaje. Ţurcanu susţine că negocierile au avut loc în biroul unui om de afaceri din Botoşani. „Am şi eu o întrebare […]

Dolineaschi despre Ţurcanu: Foloseşte funcția de preşedinte al Consiliului Județean pe post de rampă de lansare a atacurilor politice

intalnire Turcanu- Dolineaschi

Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a reacționat dur la acuzațiile formulate de șeful PNL, Florin Țurcanu, împotriva primarului PSD Ștefănel Rusu, din orașul Ștefănești, despre care a afirmat, că ar fi folosit ilegal materiale de construcții de la o serie de obiective dezafectate ale societății Nova ApaServ.  Liderul social-democrat a spus că Florin Țurcanu […]

PSD-iştii îşi doresc refacerea USL în judeţ, dar fără Florin Ţurcanu la conducerea PNL

Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a declarat în prima sa intervenție după centralizarea rezultatelor electorale că le mulțumește botoșănenilor care s-au prezentat la alegerile pentru Parlamentul European și au votat candidații Alianței PSD-UNPR-PC. Liderul social-democrat a afirmat că PSD Botoșani și-a atins obiectivul pe care și l-a propus pentru această campanie, respectiv depășirea pragului de 40% din opțiunile alegătorilor din […]

Foto! Ministrul Dan Şova a inspectat drumul Botoşani- Suceava: Este una din puținele lucrări de care sunt mulțumit

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a venit, miercuri după-amiază, la Botoşani şi a inspectat drumul naţional spre Suceava. Dan Şova a verificat lucrările la drum, fiind însoţit de prefectul Costică Macaleţi, deputatul Andrei Dolineaschi, senatorul Şerban Mihăilescu, deputatul Mihai Baltă, primarul Ovidiu Portariuc şi viceprimarul Cosmin Andrei. Ministrul s-a întâlnit şi cu patronul UMB Spedition, Dorinel Umbrărescu […]

Dolineaschi anunță plan de dezvoltare pentru Moldova

alegeri psd Botosani- Andrei Dolineaschi

Andrei Dolineaschi, președintele PSD Botoșani, a susținut săptămâna trecută  că guvernul are ca prioritate demararea unui plan de dezvoltare pentru Moldova. Anunțul a fost făcut în timpul vizitei premierului Victor Ponta și a vicepremierului Liviu Dragnea în Botoșani. Social-democrații anunță că deputatul PSD, Andrei Dolineaschi, a inițiat de mai mult timp discuții la nivelul Guvernului, […]

Mesaj de condoleanţe transmis de liderul PDL Botoşani către Andrei Dolineaschi

PDL sediu Botosani

Şi preşedintele PDL Botoşani, Cătălin Flutur, a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe preşedintelui PSD, Andrei Dolineaschi, la moartea tatălui. „Preşedintele organizaţiei PDL Botoşani, alături de colegi,  deplâng trecerea în nefiinţă a tatălui deputatului Andrei Dolineaschi – preşedintele PSD Botoşani. Suntem în primul rând oameni şi gândurile noastre se îndreaptă mereu spre cei care ne-au dat […]

PSD Botoșani este alături de președintele Andrei Dolineaschi

psd, botosani, stiri

PSD Botoșani este alături de președintele Andrei Dolineaschi în momentele dificile prin care trece Întreaga echipă PSD Botoșani își exprimă regretul față de încetarea din viață a tatălui președintelui PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi. Echipa PSD Botoșani este alături de Andrei Dolineaschi și de familia sa, în momentele dificile prin care trece. Condoleanțe familiei Dolineaschi. Dumnezeu […]

Mesaj de condoleanţe transmis de liderul PNL către Andrei Dolineaschi, după moartea tatălui

Preşedintele Consiliului Judeţean şi liderul liberalilor a ţinut, marţi, să îi transmită un mesaj de condoleanţe omologului său de la PSD, Andrei Dolineaschi, după moartea tatălui. „Florin Țurcanu, președinte al Consiliului Județean Botoșani și președinte al Filialei Teritoriale PNL, precum și echipa PNL Botoșani sunt alături de domnul deputat Andrei Dolineaschi în aceste clipe grele, pricinuite de pierderea tatălui […]

Atac fara precedent al lui Turcanu la adresa PSD: PSD-istii au facut liberalilor promisiuni. Asta inseamna infractiuni si grup infractional

florin turcanu

Liderul PNL Botosani, Florin Turcanu, a lansat, marti, un atac dur la adresa fostilor colegi din alianta. Acesta a declarat ca PSD-istii sunt primii infractori din judetul Botosani, promitandu-le liberalilor din Consiliul Local posturi sus-puse pentru a se alatura PSD si a vota schimbarea viceprimarului Catalina Lupascu. Turcanu sustine ca liderul PSD Botosani, Andrei Dolineaschi, […]

Comunicat PSD: La Botoşani s-a format Coaliţia Băsescu

dolineaschi alegeri tsd

Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a declarat, luni, că în județul Botoșani a luat ființă „Coaliția Băsescu”, din care fac parte toate partidele care se opun social-democraților în această campanie electorală și care au contribuit sau contribuie în continuare la formarea și susținerea Regimului  Băsescu. Declarațiile liderului social-democrat vin în contextul în care, săptămâna […]