Reprezentant Sindicatul Ambulanța: S-au promis ambulanțe. Cea mai nouă este de trei ani și are aproape 400.000 km

Reprezentantul Sindicatului de la Ambulanță a tras un semnal de alarmă cu privire la vechimea parcul de ambulanțe. Tiberiu Roman spune că cea mai ”nouă” ambulanță de la Botoșani are o vechime de trei ani și aproape 400.000 km la bord. Acesta a solicitat sprijinul parlamentarilor botoșăneni în vederea înnoirii parcului auto și pentru a […]

Val de agresiuni şi beţivi, la Urgenţe, de Anul Nou

barbat targa, ambulanta, stiri, botosani, upu

Urgenţele Spitalului Judeţean “Mavromati” au fost din nou supraaglomerate la început de an nou. Medicii au avut de tratat pacienţi cu tulburări digestive, victime ale unor agresiuni ori petrecăreţi care au consumat prea mult alcool. Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, solicitările au fost în noaptea de Revelion, dar și în prima zi din […]

Ambulanţe achiziţionate cu fonduri europene

ambulanta spital

Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă doreşte să atragă fonduri europene pentru a achiziţiona mai multe maşini pentru situaţii de urgenţă.  Col. Radu Anton, şeful ISU Botoşani, a declarat că cel mai probabil la începutul anului viitor vor fi achiziţionate patru noi ambulanţe tip „B”, pentru paramedici şi o ambulanţă tip „C”, de Terapie-intensivă mobilă […]