Reprezentant Sindicatul Ambulanța: S-au promis ambulanțe. Cea mai nouă este de trei ani și are aproape 400.000 km

Serviciul Judetean de AmbulantaReprezentantul Sindicatului de la Ambulanță a tras un semnal de alarmă cu privire la vechimea parcul de ambulanțe. Tiberiu Roman spune că cea mai ”nouă” ambulanță de la Botoșani are o vechime de trei ani și aproape 400.000 km la bord. Acesta a solicitat sprijinul parlamentarilor botoșăneni în vederea înnoirii parcului auto și pentru a nu scădea calitatea actului medical.

like facebookS-au promis ambulanțe. Mergem cu ambulanțe cu care cea mai nouă achiziționată de vreo trei ani de zile are aproape 400.000 km. Așteptăm, în continuare, ambulanțe. Bănuiesc că nu o să se realizeze și se va merge pe principiul că s-a înființat SMURD-ul, ne ajută SMURD-ul, iar ambulanța să dispară. Nu, ambulanța încă rămâne de interes național. Nu vrem să amenințăm că o să scadă calitatea actului medical, că o să întârziem la solicitări, că nu sunt bani de reparații, de combustibil, de plățile angajaților”, a spus Tiberiu Roman.

Deputatul PSD, Tamara Ciofu, a afirmat că o astfel de problemă va fi rezolvată numai dacă va veni la Botoșani să vadă situația secretarul de stat Raed Arafat.

”Ne luptăm cu un parc vechi de ambulanțe de ani și ani de zile. Avem elicopterul care vine cu o viteză formidabilă, avem SMURD care vine cu o viteză formidabilă, dar pe de altă parte ca doctor, eu când am o problemă aici în cartier, cine mi-o rezolvă? Este nevoie de ambulanță, dar, așa cum am făcut-o în anii trecuți, ar trebui să îl invităm pe domnul Arafat să mai vină pe aici și să discutăm aceste teme”, a menționat Ciofu.

 

 

 

One thought on “Reprezentant Sindicatul Ambulanța: S-au promis ambulanțe. Cea mai nouă este de trei ani și are aproape 400.000 km

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *