La categoria I a jocului Loto 6/49 niciun jucător nu a nimerit cele șase numere norocoase, iar reportul a ajuns la 29,7 milioane de lei
Stirile zilei
Ultimele stiri
Acțiune caritabilă a organizației PNL din municipiul Botoșani
Membrii organizației municipale a PNL Botosani au făcut, duminică, gesturi caritabile, oferind cadouri copiilor și tinerilor institutionalizați în Centrul de Intergrare prin Terapie Ocupațională și Centrul „Sf.Mina”. Ei au dăruit acestora dulciuri, fructe și haine. „In cele doua centre ale DGASPC locuiesc copii cu nevoi speciale, dar si tineri ce incearca sa se integreze prin terapie ocupationala. Membrii […]
five continents

farmacia anca

magic events

Copil de șapte ani, lovit de o mașină într-o parcare
Un copil, în vârstă de șapte ani, din Botoșani, a fost rănit, vineri, de o mașină, într-o parcare din municipiul Suceava. Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, în timp ce conducea autoturismul într-o parcarea unui bloc de pe strada Calea Obcinelor din municipiul Suceava, un bărbat de 36 de ani din comuna Şerbăuţi, nu s-a asigurat […]
Razie a Poliției în rândul comercianților de brazi. Vezi cum s-a finalizat acțiunea!
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Ordine Publică şi Postului de poliţie Copălău au acționat, sâmbătă, în zona pieței şi oborului de pe raza comunei Copălău, în scopul prevenirii şi combaterii abaterilor de la normele de comerţ. Poliţiştii au acţionat cu precădere pe linia transporturilor ilegale de materiale lemnoase, a transportului […]
VIDEO Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Ziua Crucii
Înaltpreasfinţitul Teofan a oficiat, duminică dimineaţă, slujba de Liturghie la Biserica Ziua Crucii din curtea Spitalului de Recuperare Sf Gheorghe. Teofan a fost însoţit de un sobor de şase preoţi printre care preotul paroh Ioan Iordachi şi protopopul Lucian Leonte. Biserica a devenit neîncăpătoare de oamenii adunaţi la slujbă. De la bătrâni până la tineri […]
Magic

Durerea sfâșietoare a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. La 9 ani, Emanuel are o singură dorință de Crăciun
Sarbatorile ii vor prinde cu inima grea pe copiii ai caror parinti sunt plecati la munca in lumea larga. Pentru multi, distanta este extrem de dureroasa, iar psihologii se tem ca ii poate lasa cu urme pe viata. In aceasta perioada, in care prietenii lor isi doresc jucarii, ei ii scriu mosului sa ii aduca […]
Tramvaiul lui Moș Crăciun circulă de marți prin Botoșani
Conducerea Eltrans le-a pregătit botoșănenilor o surpriză cu ocazia Crăciunului. La fel ca și anul trecut, prin oraș va circula tramvaiul lui Moș Crăciun. Acesta va fi ornat ca pentru Craciun. ”Și anul acesta vor respecta tradiția, iar în zilele de 22, 23 și 24 decembrie tramvaul va circula cu Moș Crăciun. Toți copiii vor […]
Secretele vinului afrodisiac produs în nordul Moldovei: „Sculăul“ de la Frumuşica, Viagra tradiţională folosită de sute de ani
Sătenii din comuna botoşăneană Frumuşica se laudă că produc un vin unic în România, din boabe de strugure sângeriu, care nu are egal pe piaţa neconvenţională a tratamentelor pentru vigoare masculină. Strugurii şi vinul sunt principala bogăţie a comunei Frumuşica din cele mai vechi timpuri. Localitatea a fost odinioară târg comercial, bine plasat pe drumul […]
powerline

Fost lider de sindicat: Mișcarea sindicală este la un nivel destul de coborât
Un fost lider de sindicat susține că mișcare sindicală se află la această dată la un nivel ”destul de coborât”. Ștefan Țarcă, care a fost lider al CNSLR Frăția Botoșani, susține că sindicatele nu mai sunt la fel de puternice ca în trecut. ”Și mișcarea sindicală ca și partidele politice s-au făcut că așa trebuiau […]
PSD Botoșani a stabilit candidații la primăriile de municipii și orașe
PSD Botoșani și-a stabilit candidații pentru orașe și municipii la alegerile locale din anul viitor, a anunțat Ovidiu Portariuc. Președintele PSD Botoșani spune că la primăriile de orașe și municipii vor rămâne ca și candidați primarii în funcție, urmând ca în urma unui sondaj să fie stabilit și candidatul pentru Primăria Flămânzi. ”La sfârșitul lunii […]
Un jucător de la FC Botoșani ar putea fi transferat la Steaua
Un jucător de la FC Botoșani ar putea fi transferat, în această iarnă, la Steaua în locul căpitanului Varela. Echipa lui Becali are mai multe oferte pentru fundașul său, iar în locul acestuia Reghencampf l-ar putea aduce pe Michael Ngadeu. Fundașul botoșănean, care are contract cu gruparea botoșăneană până în vara anului 2017, a dat […]
Vezi cine a câştigat concursul de desene Carrefour, ediţia 2015!
Carrefour Botosani a premiat, joi, copiii care au trimis cele mai frumoase desene la concursul desene Carrefour, ediția Crăciun 2015. Evenimentul a ajuns deja la a XXVIII-a ediție și s-a desfășurat în cele 18 orașe cu hipermarketuri Carrefour: București, Brașov, Ploiești, Constanța, Iași, Galați, Cluj, Brăila, Suceava, Pitești, Focșani, Oradea, Sibiu, Buzău, Drobeta, Botoșani, Târgu […]
VIDEO Sute de botoşăneni au asistat la spectacolul de datini şi obiceiuri
Sute de persoane au asistat, sâmbătă după amiază, în Piaţa Revoluţiei la spectacolul de Datini şi Obiceiuri. Pe scena amplatasă în faţa Consiliului Judeţean au urcat copii din 10 comune ale judeţului Botoşani. Căiuţi, mascaţi, capre şi urători au încântat audienţa. Dansuri şi jocuri tradiţionale au fost puse în aplicare pentru a încălzi atmosfera în […]
Un tren care face legătura între Iași și Trușești, în pericol de deraiere
Trenul personal Iaşi- Truşeşti 14827 a fost la un pas să deraieze, vineri seară, între staţiile Rediu şi Răuseni din județul Botoşani. Incidentul în care a fost implicat un tren Regiotrans a avut loc în jurul orei 21.20, după ce hoţii au furat şuruburile de la linia de cale ferată şi au pus nişte petroaie pe […]
Executor judecătoresc, condamnat pentru abuz în serviciu
Un executor judecătoresc din județul Botoșani a fost condamnat, vineri, la un an de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. Este vorba de executorul Daniel Popa din Dorohoi, care a primit condamnare definitivă de la magistrații Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a menținut sentința inițială a judecătorilor de la Curtea de Apel […]
Mitropolitul Moldovei va sluji, duminică, la o Biserică din municipiul Botoşani
ÎnaltPreasfinţitul Teofan, mitropolitul Moldovei va oficia, duminică dimineaţă, slujba de Liturghie la Biserica Ziua Crucii din incinta Spitalului de Recuperare Sf Gheorghe. Este pentru a doua oară când mitropolitul vine la Biserică, prima dată fiind prezent la sfinţirea acesteia, în urmă cu patru ani. „ÎnaltPresfinţitul Teofan va ajunge la 8.30 şi va oficia Liturghia împreună […]
Fals avocat tras la răspundere de judecători
Un tânăr, de 27 de ani, ce a fost prins în flagrant în timp ce vroia să înşele o familie dându-se avocat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani sub acuzaţia de înşelăciune. Sorin Verinceanu este în prezent în arest preventiv după ce a fost reţinut în urma flagrantului […]
Un nou partid lansat pe scena politicii are planuri mari. Testează şase posibili candidaţi la Primăria Botoşani
Un nou partid, înfiinţat oficial în urmă cu puţin peste o lună, are planuri mari pentru alegerile de anul viitor. Este vorba despre Alianţa Liberalilor şi Democraţilor ce provine din funcţiona Partidului Conservator şi Partidul Liberal Reformator ce este condus la nivel local de primarul comunei Răchiţi Gheorghe Iacob şi Alexandru Zarug. Ţinta partidului este […]




















































