Compania care oferă la Botoșani salarii identice cu cele din București

Amber, dezvoltator local de jocuri video, îşi extinde sediul din Botoşani, mutând activitatea într-un spaţiu mai mare, în vederea recrutării a 100 de specialişti în perioada următoare. În prezent, echipa Amber din Botoşani numără peste 120 de specialişti, o parte dintre aceştia, cei care locuiesc în localităţi din apropierea Botoşaniului, precum Săveni, Dorohoi, Suceava sau Iaşi lucreând în sistem work from home, scrie zf.ro.

„Ne dorim să atragem oameni din Botoşani şi din alte localităţi din jurul oraşului şi să creăm oportunităţi pentru tineri astfel încât aceştia să lucreze într-o industrie nouă şi creativă în Botoşani şi să ajute la dezvoltarea economiei locale. Salariile şi condiţiile pe care le oferim sunt la un nivel ridicat şi sunt identice cu cele din Bucureşti“, a precizat Mihai Pohonţu, chairman, Amber.

Biroul din Botoşani, pe Calea Naţională nr. 95, oferă servicii de Quality Assurance (testare) pentru jocurile dezvoltate sau co-dezvoltate de Amber pentru platforme diverse – mobile, PC şi console. Ioana Niţă

Pe măsură ce compania va identifica proiecte şi oameni potriviţi, va extinde oferta de servicii şi specializări, urmând să acopere programare, artă şi game design. Un prim pas pentru a crea o comunitate de profesionişti şi de tineri talentaţi şi interesaţi de domeniu este dezvoltarea unui program de training şi mentorat care să îi ghideze spre specializarea dorită. Amber Botoşani va demara programul începând din toamna acestui an.

De la înfiinţare şi până în prezent, biroul din Botoşani a contribuit la la proiecte ale unor mari publisheri parteneri precum Scopely, Roblox, Cartoon Network sau SciPlay.

Amber continuă să caute talent în Botoşani şi împrejurimi pe mai multe poziţii precum Junior Game Tester, QA Project Manager, QA Test Lead şi HR.

La nivel de grup, Amber a raportat în 2021 o cifră de afaceri record de 126,8 milioane de lei (30,5 milioane dolari), o creştere cu 56% comparativ cu 2020. Amber are peste 1.000 de angajaţi în birourile din Bucureşti, Botoşani, Guadalajara, Montreal, Kyiv, San Francisco şi Los Angeles.

Compania Amber a făcut o investiție de 500.000 de euro într-o clădire închiriată în Botoșani. Cine este proprietarul fostului sediu al BancPost

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *