Povestea învățătoarei din Botoșani care și-a salvat fiica din ghearele morții prin rugăciune. „S-a rugat mai mult inima decât limba mea”

În anul 1998, Gabriela Munteanu primea o veste dureroasă, capabilă să prăbușească lumea oricărui părinte. Învățătoare la Hilișeu-Horia, o comunitate în care s-a dedicat educării copiilor, tânăra de doar 23 de ani se afla atunci în fața celei mai mari încercări. Sarcina ei fusese un drum extrem de anevoios.

„A venit pe lume după o lungă perioadă, de nouă luni de zile în care a trebuit să fac menținere de sarcină”, a povestit Gabriela.

Însă la finalul acestor luni de sacrificiu, diagnosticul medical a fost necruțător. Copila se născuse cu malformații grave la inimă și fără cerul gurii. Medicii nu îi dădeau nicio șansă de supraviețuire. În ciuda presiunilor, Gabriela a ales viața.

Spitalul a devenit instantaneu un câmp de bătălie pentru supraviețuire. Fetița Elisa a fost internată direct la terapie intensivă, departe de căldura unui cămin normal. Mama își amintește acele zile infinite.

„Am stat în reanimarea Spitalului Sf Maria din Iași un an și patru luni, o perioadă lungă în care copilul a fost dependent de aparate, era foarte mică. La trei luni a luat din spital trei microbi foarte puternici care a dus la o septicemie, dar a triumfat viața”, mărturisește mama.

Când știința medicală a ridicat neputincioasă din umeri, a început tăcerea profundă a credinței. Gabriela s-a încăpățânat să spere împotriva tuturor evidențelor clinice.

„În momentul în care toți medicii din Iași îmi spuneau că nu mai este nimic de făcut pentru copilul meu m-am încăpățânat să cred că fiica mea va trăi. În reanimarea spitalului am învățat să mă rog, nu cu cuvinte din cărți, ci cu cuvintele mele. S-a rugat mai mult inima decât limba mea. Am petrecut foarte multe nopți în genunchi. Acolo l-am simțit pe Dumnezeu foarte aproape de mine”, spune ea.

Fizic, salvarea a venit prin mâinile unor chirurgi din Timișoara, care au preluat cazul extrem de grav. Elisa a fost operată la inimă, o intervenție de o precizie microscopică, crucială pentru viață. Ulterior, medicii nu s-au oprit acolo: „după două luni de zile i-au refăcut și gurița aceeași medici”.

Fiecare etapă ulterioară de dezvoltare a fost o victorie smulsă cu eforturi supraomenești. La doi ani, copila a deprins primele reflexe vitale. A învățat să mănânce și să bea apă.

„Primul ei cuvânt a fost apă”, spune mama.

La patru ani, după ani de tăcere și terapie, Elisa a vorbit pentru prima dată.

„E foarte greu de integrat în societate. Spun de multe ori că am doar un singur copil al meu dar care a făcut cât 10”, spune femeia.

Astăzi, Elisa are 27 de ani și a transformat suferința de la naștere într-o mărturie vie a puterii divine. A absolvit Seminarul Dorohoi, instituție care i-a șlefuit sufletul și i-a deschis calea spre manifestarea artistică. Talentul ei nativ nu a trecut neobservat. Părintele Constantin Muha a fost cel care i-a descoperit acest talent și a promovat-o, oferindu-i aripi să creadă în propriile forțe.

Elisa și-a valorificat rădăcinile. Ea moștenește talentul de la bunici, ducând mai departe zestrea folclorică a zonei. Astăzi cântă, are propriile melodii și colaborează cu artiști renumiți din muzica populară. Duminica este nelipsită de la slujbă și cântă în strană, transformându-și vocea, odinioară stinsă de malformații, într-o rugăciune de slavă.

Anul trecut, destinul acestei familii a fost din nou zguduit. După o viață întreagă în care s-a jertfit pentru copilul ei, Gabriela a fost descoperită cu cancer la sân. A fost operată în noiembrie și acum urmează un tratament de cinci ani pentru boala oncologică.

Lupta nu o sperie pe femeia care a învins moartea stând în genunchi la reanimare. Învățătoarea din Botoșani înțelege acum că propria ei viață este esențială pentru ca Elisa să poată continua să strălucească.

„O mamă nu poate să aibă grijă de proprii copii dacă nu are grijă de ea”, este lecția pe care Gabriela o dă tuturor mamelor.