Patru centre rezidențiale din județul Botoșani au fost depistate cu nereguli administrative și de îngrijire în urma unor controale recente. Inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) au efectuat șase misiuni de verificare în luna aprilie 2026, iar acțiunile au vizat atât unitățile publice, cât și cele private destinate persoanelor adulte cu dizabilități.
Scopul principal al verificărilor a fost combaterea oricărei forme de abuz și evaluarea centrelor pentru acordarea sau retragerea licențelor de funcționare. În urma deficiențelor găsite pe teren, inspectorii au aplicat un număr total de 24 de măsuri de remediere.
Potrivit sursei citate, au fost găsite deficiențe în asigurarea unei alimentații echilibrate calitativ pentru persoanele asistate, lipsa meniurilor personalizate și a regimurilor nutriționale adaptate la indicațiile medicale, documente obligatorii din procedura de admitere care lipseau din dosarele personale ale beneficiarilor.
S-a mai constatat prezența unor beneficiari care nu dețineau o Hotărâre a Comisiei de Evaluare pentru admiterea în acel centru, neactualizarea actelor adiționale privind modificarea standardelor de cost pentru serviciile oferite, lipsa reevaluărilor periodice efectuate de către medici specialiști pentru asistați.
Toate cele patru unități de asistență sunt au rămas sub monitorizare strictă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia