Ambulanța a fost chemată, miercuri, la două școli din județul Botoșani după ce unor elevi li s-a făcut rău la Evaluarea Națională. Este vorba despre o fată de 15 ani, din Orășeni Deal, și un băiat de 14 ani, din Havârna, care au acuzat stări de rău la puțin timp după ce au intrat în sălile de examen.
Profesorii supraveghetori au solicitat sprijin medical, iar cadrele medicale care au ajuns la fața locului au constatat că cei doi aveau stări de amețeală și dureri abdominale. Au primit îngrijiri medicale la fața locului și apoi au putut să susțină examenul.
„Elevii sunt bine! Au continuat proba!”, ne-au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
140 de elevi din Botoșani au lipsit, astăzi, la Evaluarea Națională, la proba de Matematică
Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a continuat, miercuri, în cele 52 de centre de examen. La nivelul județului Botoșani, sunt înscriși, pentru a susține examenul, 3501 absolvenți, din care 53 cu cerințe educaționale speciale și 2 absolvenți din seriile anterioare.
La proba scrisă de miercuri, la disciplina Matematică, din cei 3503 candidați înscriși (3501 din seria curentă și 2 din seria anterioară) au absentat 140 de candidați. Nu fost candidați eliminați, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.