Mama care s-a aruncat cu copiii pe geamul hotelului Tineret din Botoșani și-a aflat pedeapsa. Câți ani va sta după gratii!

Mama care s-a aruncat cu copii în brațe de la etajul II al Hotelului Tineret din municipiului Botoșani a fost condamnată, luni, de Tribunalul Botoșani. Lorela- Catrinel Babii, care și-a ucis unul dintre copii și l-a rănit grav pe al doilea, a primit 19 ani de închisoare pentru omor calificat – violenţă în familie şi tentativă la omor calificat – violenţă în familie.

Botoșăneanca are dreptul de a contesta decizia Tribunalului Botoșani la Curtea de Apel Suceava.

Cum s-a întâmplat totul

Pe 21 august 2023, Lorela Babii a plecat împreună cu copiii de acasă, din Albești, Botoșani, unde locuia cu socrii. Femeia s-a plimbat cu cei doi copii prin parc, apoi și-a sunat soțul, care lucra la București. Deși acestuia i s-a părut că soția lui este puțin supărată, nu a dat atenție acestui lucru. Nu a bănuit nicio secundă faptul că mintea femeii era tulburată de gânduri negre. Ea s-a aruncat cu copii în brațe de la etajul II al Hotelului Tineret Botoșani, iar un copil a murit și altul a fost grav rănit.

Solutia pe scurt:

Condamnă pe inculpata BABII LORELA-CATRINEL, pentru săvârşirea infracţiunilor de: – omor calificat – violenţă în familie, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplic. art. 199 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 16 (șaisprezece) ani închisoare şi a pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, e și f Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 5 ani; – tentativă la omor calificat – violenţă în familie, prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1, 2, art. 189 alin. 1 lit. i, alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 199 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare şi a pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, e și f Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 5 ani; În temeiul art. 38 alin. 2, art. 39 alin. 1 lit. b, art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, contopește cele două pedepse principale şi cele două pedepse complementare şi aplică pedeapsa cea mai de grea de 16 ani închisoare, pe care o va spori cu o treime din cuantumul celorlalte pedepse, urmând ca inculpata să execute în final o pedeapsă de 19 (nouăsprezece) de ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, e și f Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 5 ani.

Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, e și f Cod penal. În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menține măsura arestării preventive luată față de inculpat prin Încheierea nr. 62 din data de 23 august 2023 pronunţată în dosarul nr. 1940/40/2023 al Tribunalului Botoșani. În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsă durata reţinerii și arestării preventive de la data de 23.08.2023 la zi. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se procedeze la prelevarea de probe biologice de la inculpata Babii Lorela Catrinel, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *