Într-o cameră mică, fără ieșiri în aer liber, fără vacanțe, fără să simtă soarele pe piele, o femeie trăiește de 20 de ani într-un trup care nu o mai ascultă. Se numește Mirela Miscodan, are 49 de ani, și după un accident auto devastator, trăiește cu tetraplegie – paralizie completă de la gât în jos. Fiecare zi este o luptă, fiecare noapte, un test de supraviețuire. Iar acum, Mirela este în punctul critic: nu mai poate înghiți. Boala avansează, iar fără investigații și tratament urgent, riscul de deces este real și iminent. Statul nu o ajută. Familia nu mai există. Și-a pierdut soțul în accident. Nici părinții nu îi mai are. Mirela este singură pe lume. Și cere ajutor. Cu o demnitate sfâșietoare.
Un accident care i-a frânt viața
În urmă cu două decenii, Mirela era mamă, studentă la Sociologie-Psihologie în București, angajată în domeniul resurselor umane. Un accident rutier i-a schimbat radical existența: și-a pierdut soțul și a suferit o fractură cervicală la nivelul C4-C5. Diagnosticul: tetraplegie completă. De atunci, trupul i-a devenit o închisoare. Nu își mai poate mișca nici mâinile, nici picioarele. Este complet dependentă de îngrijitoare pentru absolut orice activitate: hrană, toaletă, întoarcere în pat, igienă, comunicare, tratamente. În plus, are un sistem imunitar profund slăbit, rezultat al traumatismului vertebro-medular și a izolării prelungite în casă. O simplă răceală poate deveni o bronhopneumonie severă, imposibil de tratat fără perfuzii, injecții, antibiotice și asistență specializată.
„Când 29 de ani ai fost o persoana independentă, nu e deloc ușor să fii împovărat cu jena unui astfel de demers. Preferi de un infinit de ori să fi fost tu cel care să fi murit în accident, decât să te pună viața în împrejurări de acest gen, de umilințe și să nu poți supraviețui prin forțele proprii. Dar când viața nu încetează să te îngenuncheze, să-ți lanseze provocări din ce în ce mai mari, și ajungi la capătul tunelului, când ai eliminat toate variantele și nu mai ai de ales, trebuie să trăiești și umilința supremă, rugând semenii să te ajute”, ne-a spus Mirela.
Într-o societate civilizată, Mirela ar fi avut parte de sprijin constant. În România însă, sistemul a abandonat-o. Nu a primit o locuință socială, deși are grad de handicap 1, grav, definitiv. I s-a refuzat contractul de muncă pentru îngrijitor personal din lipsă de fonduri. I s-a refuzat ajutorul pentru încălzire pe motiv că veniturile (pensia + indemnizațiile) depășesc plafonul legal – deși ea plătește 2-3 persoane pentru îngrijire. Veniturile lunare ale Mirelei sunt de aproximativ 4600 lei (sub 1000 de euro), în timp ce cheltuielile depășesc 2000 euro lunar. A fost nevoită să vândă tot ce avea: partea sa din casa părinților și cota sa din apartamentul din București. Nu mai are nimic. Nici bunuri, nici rezerve, nici sprijin.
„De 3 ani am tot făcut solicitări la Primărie pentru o locuință socială, dar nu s-a concretizat până în prezent. Am handicap fizic gradul 1 grav definitiv, mi-a fost refuzat și contractul de muncă pentru îngrijitor pe motiv că nu are primăria fonduri. O persoană cu tetraplegie are nevoie de o temperatură ambientală superioară necesarului pentru oamenii sănătoși. DAS -ul mi-a refuzat și ajutorul de încălzire pe motiv că m-au încărcat cu indemnizația pentru însotitor ca și venit, deși eu plătesc 2 -3 persoane, și refuzul contractului de muncă a fost de la însuși directorul instituției, dl Burlacu. Suntem într-un stat care nu se mai face bine, iar cei care hotărăsc destinele cetățenilor din această țară, fiind plătiți cu bani de la buget, ar trebui să răspundă pentru deciziile de acest fel”, își spune Mirela, cu amărăciune, necazul.
Apel disperat pentru viață
Recent, Mirela s-a confruntat cu o problemă gravă: nu mai poate înghiți normal. Episoadele de disfagie (blocaj în procesul de deglutiție) îi pun viața în pericol. Nu poate mânca alimente solide. Până și lichidele sunt un risc. Are nevoie urgentă de: set complet de analize, tomografie cerebrală, electromiografie, consult ORL cu testare reflexe, îngrijire într-o clinică sau spital specializat. Un RMN nu este posibil din cauza unei plăci metalice fixate cu 4 șuruburi în zona cervicală. Pentru tratamentele permanente, salariile îngrijitoarelor, chirie, transport medical, consumabile și asistență, Mirela are nevoie de cel puțin 2000 euro/lună.
„Pornesc cu credința că este imposibil să nu existe rezolvarea. Trebuie doar să întâlnesc omul sau oamenii care-mi pot schimba acest destin. Știu și cred că pe acest pământ există oameni minunați. În toți anii paraliziei am întalnit o parte dintre ei. Fără astfel de oameni nu aș fi putut ajunge aici, de una singura. Drumul e greu. Cât de lung……nimeni nu știe. Anul trecut, în luna martie, a apărut pentru prima dată problema de deglutiție. La momentul la care a aparut mi-am anunțat o parte din apropiați că finalul a venit, mă așteptam să mă întâlnesc în orice clipă cu moartea și dintr-o dată viața a luat o altă turnură. Zi după zi, cu pași extrem de mici s-a produs o îmbunătățire a stării de sănătate și un progres astfel încât să nu mai fiu pe maximum de risc. Acum, că a reapărut, și-ntr-o formă mai urâtă, trebuie să ajung urgent într-un spital bun pentru investigații și tratament de specialitate. O fac pentru viață. Nu sunt pregătită să mor, chiar și în aceste condiții infernale de trai, îmi doresc să mai trăiesc”, este strigătul plin de durere al femeii.
Cum puteți ajuta
Donații direct în contul bancar:
Titular cont: Miscodan Mirela
Banca: CEC Bank
IBAN: RO32CECEC001946239286511
Contact direct: Telefon: 0724 588 784
