Într-o piață tot mai aglomerată de produse etichetate drept „bio” sau „ecologice”, consumatorii sunt puși în fața unei întrebări esențiale: știu cu adevărat ce ouă cumpără pentru familia lor? Vladimir Bardăuș, administratorul fermei ecologice de găini ouătoare Ferma 7Dubina din localitatea Ungureni, județul Botoșani, atrage atenția asupra celor mai importante detalii pe care orice cumpărător ar trebui să le verifice înainte de a alege ouăle pe care le pune pe masă. Potrivit acestuia, primul element care trebuie urmărit este codul inscripționat atât pe ou, cât și pe ambalaj. Dacă acesta începe cu cifra „0”, ouăle provin din sistem ecologic certificat. În schimb, codurile 1, 2 sau 3 indică alte sisteme de creștere.
„Mulți consumatori se lasă influențați doar de inscripțiile «bio» sau «ecologic» de pe ambalaj, însă acestea nu sunt suficiente. Un produs ecologic autentic trebuie să aibă obligatoriu sigla ecologică a Uniunii Europene, codul organismului de certificare și numele certificatorului”, explică, pentru Lumea Satului, Vladimir Bardăuș.
Administratorul Ferma 7Dubina subliniază că, în România, există în prezent patru sisteme principale de creștere a găinilor ouătoare.
La baza clasamentului se află sistemul cod 3, care provine de la găini crescute în cuști sau în baterii îmbunătățite. Acesta este și cel mai răspândit sistem din țară, fiind utilizat de cei mai mulți producători datorită costurilor reduse și tradiției din industrie, arată Lumea Satului.
Urmează codul 2, specific găinilor crescute la sol, în hale, de cele mai multe ori cu iluminat artificial și fără acces la exterior.
Mai aproape de condițiile naturale se află sistemul free-range, identificat prin codul 1. În acest caz, păsările beneficiază de acces în aer liber, iar densitatea în hale este limitată la maximum șase găini pe metrul pătrat. Totodată, fiecare pasăre trebuie să dispună de minimum patru metri pătrați de spațiu exterior.
Diferența majoră dintre sistemul free-range și cel ecologic, susține Vladimir Bardăuș, este reprezentată atât de standardele de bunăstare, cât mai ales de calitatea hranei administrate păsărilor.
„În sistemul ecologic, găinile sunt hrănite exclusiv cu furaje naturale, fără pesticide, erbicide sau alte substanțe chimice. La Ferma 7Dubina producem singuri întreaga hrană pentru păsări.
Suntem o fermă integrată care exploatează 120 de hectare de teren agricol, unde cultivăm porumb, grâu, floarea-soarelui, mazăre și lucernă într-un sistem cât mai apropiat de ritmul natural al plantelor, fără intervenții agresive asupra mediului”, afirmă administratorul fermei.
Prin aceste practici, producătorii din sectorul ecologic încearcă să ofere consumatorilor nu doar un produs certificat, ci și garanția unei agriculturi sustenabile, orientate spre sănătatea oamenilor, bunăstarea animalelor și protejarea mediului.
În contextul în care interesul pentru alimente curate este în continuă creștere, specialiștii recomandă consumatorilor să citească atent etichetele și să aleagă informat, dincolo de mesajele comerciale afișate pe ambalaje.
În domeniul alimentar, inclusiv în cazul ouălor, termenii „BIO”, „ECO” și „ecologic” înseamnă, din punct de vedere legal, același lucru în Uniunea Europeană. Diferența este doar de limbaj și de țara în care sunt utilizați termenii.
Toate aceste denumiri se referă la produse obținute conform acelorași reguli europene de certificare.
În cazul ouălor, un produs poate fi numit BIO/ECO/ecologic doar dacă:
„Indiferent dacă pe ambalaj scrie BIO sau ECO, esențial este ca produsul să provină din sistemul ecologic certificat, identificat prin codul 0 inscripționat pe ou”, explică Vladimir Bardăuș, administratorul Ferma 7Dubina.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia