Câțiva tineri, cu un comportament suspect, le-au atras atenția jandarmilor, pe o stradă din Botoșani. Ce aveau în mașină

Câțiva tineri, care aveau un comportament suspect, le-au atras atenția jandarmilor, duminică,  pe Aleea Unirii din municipiul Botoșani. Aceștia se aflau lângă un autoturism, iar jandarmii i-au luat la întrebări. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, suspiciunile jandarmilor s-au confirmat în scurt timp, după ce la controlul autovehiculului au fost descoperite mai multe foițe de staniol cu substanțe vegetale sub formă de muguri sau baton, cu miros înțepător, dar și cristale de culoare albă.

„Tânărul proprietar al autovehiculului a recunoscut că substanțele găsite de echipajul de jandarmi, aflate în două pachete goale de țigări din suportul pentru pahare, îi aparțin și sunt pentru consum propriu, fiind cumpărate de la o persoană necunoscută, în municipiul Iași”, precizează sursa citată.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu. Conform legii privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, fapta se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

„Actele procedurale, împreună cu substanțele susceptibil a face parte din categoria drogurilor, ridicate în vederea confiscării, vor fi înaintate către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea continuării cercetărilor”, anunță Jandarmeria Botoșani.

O femeie din Botoșani s-a plâns la poliție că a fost atacată pe stradă de un bărbat cu cagulă. Povestea nu s-a terminat bine pentru ea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *