Un medic din Botoșani atrage atenția asupra unui obicei care crește semnificativ riscul de infarct miocardic. „Femeile au un risc cu 25% mai mare”

Un medic din Botoșani atrage atenția asupra unui obicei, care are un risc major asupra inimii. Medicul Ruxandra Toderiță susține că. potrivit statisticilor, fumatul crește riscul de infarct miocardic de 3 ori la femei și de 6 ori la bărbații care fumează cel puțin 20 de țigări pe zi.

„Conform studiului INTERHEART, fumatul este responsabil pentru 36% din riscul global de infarct miocardic. Femeile fumătoare au un risc cu 25% mai mare de a dezvolta boală cardiovasculară față de bărbați. De asemenea, rata complicațiilor in urma unui infarct miocardic este mai mare la femei. Pacienții care continuă să fumeze după ce au fost diagnosticați cu boală cardiovasculară prezintă un risc crescut de deces, inclusiv moarte subită cardiacă comparativ cu cei care renunță la fumat”, precizează medicul.

Riscul de infarct miocardic este prezent inclusiv la doze mici, chiar și la cei care fumează sub 5 țigări pe zi. Fumatul unei singure țigări pe zi crește cu aproximativ 50% riscul de boală cardiovasculară și cu 25% riscul de AVC. Fumatul crește riscul de insuficiență cardiacă și deces de cauză cardiacă.

Ruxandra Toderiță a precizat și care sunt beneficiile renunțării la fumat: reducerea ratei de evenimente cardiace variază între 7 și 47% la pacienții cu boală coronariană, riscul de evenimente cardiovasculare majore (infarct miocardic, AVC, insuficiență cardiacă, deces) scade semnificativ în decurs de 5 ani de la renunțarea la fumat și continuă să scadă în timp, iar în orice caz, este nevoie de 10 ani, poate chiar 15 ani pentru ca riscul unui fost fumator să se apropie de cel al unui nefumător. Renunțarea la fumat reduce semnificativ riscul și îmbunătățește sănătatea inimii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *