Alexandru, botoşăneanul care a produs accidentul de duminică seară, a luat o viaţă din cauza iresponsabilităţii. Tânărul rula cu viteză

Botoşăneanul care a produs accidentul de duminică seară a luat o viaţă din cauza iresponsabilităţii. Poliţiştii au stabilit că viteza ar fi fost cauza accidentului în care a murit o tânără de 25 de ani.

Alexandru Florentin Oniciuc, de 21 de ani, din localitatea Aurel Vlaicu- comuna Avrămeni, rula cu viteză, iar din acest motiv, într-o curbă la dreapta, pierde controlul asupra direcţiei de mers şi intră pe contrasens, unde loveşte violent autoturismul în care se afla Andra Buliga Lucescu şi soţul acesteia.

Tânărul are permis de conducere din 2021, iar localnicii din Avrămeni susţin că avea obiceiul de a călca tare pedala de acceleraţie.

Accidentul a avut loc în condiţiile în care carosabilul era curat, fără porţiuni de zăpadă sau gheaţă. El va trebui să răspundă penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Andra avea doar 25 de ani

Tânăra moartă în accidentul rutier care a avut loc duminică seară, avea doar 25 de ani. Ea a murit, iar soțul ei și celălalt șofer au fost răniți în urma coliziunii dintre două mașini, pe drumul european E58, între Baisa şi Vlădeni.

Andra Miriam Buliga Lucescu se afla în mașină cu soțul său. Din primele informații, accidentul s-a produs într-o curbă la dreapta, când șoferul unui autoturism Audi, un tânăr de 21 de ani, din Avrămeni, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal într-un alt autoturism, Volkswagen Passat.

Tânăra de 25 de ani era cu soțul în mașina VW Passat, ambii fiind din Călineşti- Bucecea. De altfel, soțul era cel care conducea autoturismul, fiind rănit în urma impactului. La spital a ajuns soțul femeii, dar și șoferul vinovat de producerea accidentului.

Polițiștii fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Un grav accident rutier a avut loc duminică seară, în județul Botoșani! O  tânără de 25 de ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini, pe drumul european E58, între Baisa şi Vlădeni.

Din primele informații, accidentul s-a produs într-o curbă la dreapta, când șoferul unui autoturism Audi, un tânăr de 21 de ani, din Avrămeni, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal într-un alt autoturism, Volkswagen Passat.

Tânăra de 25 de ani era cu soțul în mașina VW Passat, ambii fiind din Călineşti- Bucecea. De altfel, soțul era cel care conducea autoturismul, fiind rănit în urma impactului. La spital a ajuns soțul femeii, dar și șoferul vinovat de producerea accidentului.

La fața locului au ajuns mai multe cadre medicale, trei ambulanțe, două autospeciale de pompieri, dar și polițiștii care urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii tragediei rutiere.

Comunicat de la ISU Botoşani

O femeie în vârstă de 25 de ani a murit în urma unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme. Evenimentul s-a produs în această seară, pe raza localității Vlădeni.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, din care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și o bambulanță SAJ.

Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că într-unul dintre autoturisme, pe scaunul din dreapta șoferului, o femeie era încarcerată. Acesta a fost scoasă din mașină de pompieri și predată echipajelor medicale, care au început, imediat, manevrele de resuscitare. Din nefericire, eforturile au fost zadarnice, fiind declarat decesul.

La spital au ajuns și șoferii celor două autoturisme.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, dar și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *