FOTO & VIDEO Accident mortal la Botoșani! O tânără a murit, iar alte două persoane au fost rănite

Un grav accident rutier a avut loc duminică seară, în județul Botoșani! O  tânără de 25 de ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini, pe drumul european E58, între Baisa şi Vlădeni.

Din primele informații, accidentul s-a produs într-o curbă la dreapta, când șoferul unui autoturism Audi, un tânăr de 21 de ani, din Avrămeni, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal într-un alt autoturism, Volkswagen Passat.

Tânăra de 25 de ani era cu soțul în mașina VW Passat, ambii fiind din Călineşti- Bucecea. De altfel, soțul era cel care conducea autoturismul, fiind rănit în urma impactului. La spital a ajuns soțul femeii, dar și șoferul vinovat de producerea accidentului.

La fața locului au ajuns mai multe cadre medicale, trei ambulanțe, două autospeciale de pompieri, dar și polițiștii care urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii tragediei rutiere.

Comunicat de la ISU Botoşani

O femeie în vârstă de 25 de ani a murit în urma unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme. Evenimentul s-a produs în această seară, pe raza localității Vlădeni.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, din care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și o ambulanță SAJ.

Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că într-unul dintre autoturisme, pe scaunul din dreapta șoferului, o femeie era încarcerată. Acesta a fost scoasă din mașină de pompieri și predată echipajelor medicale, care au început, imediat, manevrele de resuscitare. Din nefericire, eforturile au fost zadarnice, fiind declarat decesul.

La spital au ajuns și șoferii celor două autoturisme.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, dar și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Tânăra moartă în accidentul de la Botoșani era încarcerată

O adevărată nenorocire a avut loc duminică seară, pe raza localității Vlădeni. Tânăra de 25 de ani, din Bucecea, care și-a pierdut viața în accident era însărcinată. Fata se afla în mașină cu soțul său. Acesta circula regulamentar cu un VW când o mașină Audi a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal în autoturismul VW.

Din păcate, tânăra însărcinată a murit pe loc, iar cei doi șoferi au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

„Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că într-unul dintre autoturisme, pe scaunul din dreapta șoferului, o femeie era încarcerată. Acesta a fost scoasă din mașină de pompieri și predată echipajelor medicale, care au început, imediat, manevrele de resuscitare. Din nefericire, eforturile au fost zadarnice, fiind declarat decesul. La spital au ajuns și șoferii celor două autoturisme”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *