Alertă Cod Galben! Mai multe localități din Botoșani, sub avertizare meteo

Meteorologii au emis, joi seară, un Cod Galben de intensificări ale vântului, până la miezul nopții, pentru Ștefănești, Coțușca, Rădăuți-Prut, Călărași, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Vlăsinești, Mileanca, Santa Mare, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Românești, Mitoc și Adășeni.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55 – 60 km/h.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

✔️ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
✔️ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

✔️ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
✔️ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
✔️ nu atingeți firele căzute la pământ.

Vremea 9 ianuarie- 5 februarie 2024. Când scăpăm de ciclonul polar; ANM a actualizat prognoza meteo pe patru săptămâni

O nouă decizie a Tribunalului Botoșani în cazul mamei care și-a aruncat copiii de la etajul II al Hotelului Tineret

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *