O firmă care lucra pe un drum județean din Botoșani, amendată de Garda de Mediu. Vezi motivul!

O firmă care lucra pe un drum județean din Botoșani a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu. O echipă de comisari a constatat că pe sectorul de drum DJ 29B, în extravilanul comunei Leorda (pod Dresleuca) se efectuau lucrări de decopertare a covorului asfaltic, utilajul de frezat împrăștiind deșeul asfaltic peste balustrada drumului, fără a fi încărcat în alt mijloc de transport.

„S-au identificat depozitări de deșeuri asfaltice pe acostamentul DJ 29B, în rigola pentru ape pluviale, pe ambele maluri a râului Dresleuca cât și în albia minoră a acestuia. Pentru nerespectarea obligaţiei de a nu arunca şi de a nu depozita pe maluri, în albiile râurilor, apele de suprafaţa şi în zonele umede deşeuri de orice fel operatorul economic a fost sancționat cu amenda de 30.000 lei”, precizează Garda de Mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *