Un tânăr de 25 de ani, căutat pentru trafic migranți pe teritoriul Austriei, a fost reținut de polițiști în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut.
Potrivit reprezentanților Poliției de Frontieră, sâmbătă, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Rădăuți Prut, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un autoturism, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani.
„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tânărului este emisă, de către autoritățile din Austria, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de migranți pe teritoriul acestui stat. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, precizează Poliția de Frontieră.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia