VIDEO Reacția șefei Consiliului Județean Botoșani în urma perchezițiilor DNA. „Am pus la dispoziție absolut orice, le-au verificat, nu au ridicat nimic”

Președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Doina Federovici, a reacționat, miercuri, în urma perchezițiilor DNA la sediul CJ, Spitalul Județean Botoșani, sediul PSD și Primăria Săveni. Potrivit acesteia, ancheta privește spitalul Botoșani, care se află în subordinea CJ, dar unitatea pe care o conduce nu are nicio legătură cu această anchetă. Potrivit acesteia, nu au fost ridicate documente din sediul CJ.

„A fost efectuată o percheziție domiciliară, după cum ați văzut și dumneavoastră, am pus la dispoziție toate documentele solicitate de către organele abilitate. Consiliul Județean nu face parte din această speță, înțelegem că este vorba de o unitate spitalicească. Nu au fost ridicate înscrisuri sau documente oficiale. Au fost și la mine acasă și de asemenea nu au fost ridicate niciun fel de documente”, a declarat Federovici.

Șefa administrației județene a specificat că s-au făcut percheziții inclusiv la ea în birou deoarece Spitalul Județean se află în subordinea CJ. În ceea ce privește perchezițiile de la sediul PSD, Federovici susține că acesta s-au făcut, probabil, pentru că aceasta are calitate politică.

Noi ne facem treaba cu transparență și ne ducem la bun sfârșit atribuțiile care ne-au fost încredințate. Repet: am pus la dispoziție absolut orice, au verificat, ați văzut și dumneavoastră că a durat ceva această procedură, le-au verificat, au constatat că nu au nimic de ridicat și s-au retras”, a spus Federovici.

Întrebată dacă nu a fost chemată la audieri la DNA, Federovici a replicat: „Sub nicio formă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *