FOTO & VIDEO Percheziții DNA la Spitalul Județean și Consiliul Județean Botoșani (Update)

Mai multe percheziții au loc miercuri dimineață la Spitalul Județean „Mavromati”, Consiliul Județean Botoșani, dar și la locuințe. Procurorii DNA au verificat birourile mai multor șefi din cadrul celor două instituții.

Anchetatorii fac verificări și la sediul PSD Botoșani.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2018-2023, de către funcționari publici din cadrul unei unități spitalicești, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante.

„În cursul zilei de 13 decembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 92 de locații situate pe raza județelor Botoșani și Iași, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice”, arată DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

 

2 thoughts on “FOTO & VIDEO Percheziții DNA la Spitalul Județean și Consiliul Județean Botoșani (Update)

  1. Foarte bine felicitări acestor procurori care-și fac treaba ca de 8 ani de zile politicienii au hulit judecătorii și procurorii ca nu-și fac treaba,ca sunt îmbuibați ,ca au salarii și pensii nesimțite acum tot nu le place ca oamenii își fac treaba.Ar trebui verificat și Budai s.aDe unde au acești politicieni averile colosale?

  2. Fa Doino, sper ca , de data asta, sa ți se înfunde! Ti-ai bătut joc mult prea mult timp de județul asta sărăcit și furat de peste 30 de ani de voi, psd-isti fără conștiința și onoare! Mars la brutărie!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *