FOTO Noapte de coșmar pentru o femeie de 80 de ani din Botoșani. A fost găsită pe un câmp

4 noiembrie 2026

Noapte de coșmar încheiată cu bine pentru o femeie de 80 de ani. Forțele de ordine au găsit-o în câmp, la aproximativ 2 kilometri de locuință.

La data de 04 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin intermediul apelului unic 112 cu privire la faptul că, în seara zilei de 03 noiembrie 2026, o femeie, de 80 de ani, din localitatea Zlătunoaia, a plecat în mod voluntar de la locuința de domiciliu și nu a mai revenit.

În urma sesizării, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au mobilizat și s-au deplasat în zona indicată, în căutarea femeii.

În aproximativ o oră, ca urmare a măsurilor dispuse de către forțele de ordine angrenate în operațiunile de căutare, femeia a fost găsită conștientă, la 2 km de locuința sa, respectiv pe un câmp din extravilanul localității Zlătunoaia.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Femeia fost preluată de un echipaj medical pentru evaluarea stării de sănătate, iar în acest moment se află în afara oricărui pericol .

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia