Un tânăr de 30 de ani dintr-un sat din Botoșani reușește să transforme obiectele din lada de zestre a bunicii, dar și din ogradă, în opere de artă spectaculoase. Gabriel Asoltanei este din comuna Tudora, un loc binecuvântat de Dumnezeu cu oameni care păstrează cu sfințenie tradiția și obiceiurile, iar de șase ani a descoperit o pasiune care îl împlinește sufletește, cu ajutorul căreia contribuie și la zestrea localității. Realizează instalații unice, adaptând tradiția la stilul său de lucru.
„Ele sunt practic niște instalații/sculpturi. Toate au repere din trecut, din prezent și așa mai departe. Încerc să adun cât mai multe elemente vechi, de prin sat, de pe la oameni, cum ar fi elemente de război sau pur și simplu ceramici, oale de lut pentru sarmale, din care fac lucrări”, a declarat, pentru Botosaninews.ro, Gabriel.
A luat calea străinătății în căutarea banilor, dar a renunțat pentru bogăția sufletească
În urmă cu opt ani, Gabriel a luat calea străinătății. Ca orice tânăr de vârsta lui, voia să-și câștige pâinea singur, să-și facă un rost, să se realizeze din punct de vedere material. Făcuse un liceu cu profil agricol, dar nu se regăsea în ceea ce studiase așa că a plecat în lume. A muncit în Marea Britanie, în Germania, dar și în Franța. La un moment dat însă și-a dat seama că deși veniturile i se rotunjeau consistent, nu era împlinit sufletește.
„Ca oricare tânăr al satului, la un moment dat am plecat din sat pentru că voiam să evadez din spațiul acesta, voiam să fac bani, să îmi pun viața la punct și bineînțeles că am ajuns pe meleaguri străine, am început să alerg după bani și mi-am dat seama că banii nu mă împlinesc atât de mult pe cât mă așteptam. Lucram în tura de noapte, în Londra, iar într-o dimineață, când am venit acasă, cumva nu aveam somn. Aveam o grădină frumoasă, m-am oprit acolo, m-am pus pe un scaun și parcă ceva nu îmi dădea pace. Am început să mă gândesc la copilărie. Am găsit o cutie cu cretă colorată, am început să colorez pe dalele acelea de beton din grădină și ziua aceea a fost magică pentru că atunci s-a întâmplat totul. Gândindu-mă la copilărie, fiind nostalgic și toate acestea, mi-am adus aminte ce făceam când eram mic și toată ziua eu ciopleam lemne, făceam jucării, pictam, scriam versuri, tot felul de lucruri din acestea. Și fiindcă lucram la o companie de reciclabile în momentul respectiv, găseam o grămadă de lucruri pe acolo cu potențial uriaș. Vedeam asta, dar niciodată nu m-am băgat în seamă să le iau, să fac ceva din ele. Până s-a întâmplat magia, s-a făcut click-ul și am adus acasă niște cutii de la băuturi, din astea de carton, și am făcut o lampă. În momentul acesta m-am simtit atât de bine pentru că a fost ca o meditație, ca o reconexiune cu bunicul pentru că el a avut un atelier de tâmplărie și când eram mic petreceam mult timp acolo”, ne-a dezvăluit botoșăneanul.
„Nu plânge, măi, mămăligă, că pe acolo îți intră meseria”
Tot în atelierul bunicului său a avut și primul „accident de muncă”. Își tăiase o parte dintr-un deget în timp ce cioplea, iar bunicul a avut o reacție care parcă prevestea ce destin îl aștepta pe Gabriel: „Nu plânge, măi, mămăligă, că pe acolo îți intră meseria”. Și așa a fost. I-au trebuit ani de zile să își dea seama că de fapt ceea ce făcea în copilărie îi aducea împlinire ca adult.
„Nu înțelegeam eu treaba asta. A trebuit să treacă 20 de ani ca să înțeleg sensul la tot. A trebuit să plec de aici ca să îmi dau seama că vreau să mă întorc ca să am de unde pleca”, ne-a mărturisit, zâmbind, Gabriel.
Prima „lampă” făcută o are și acum.
„E foarte urâtă, dar de acolo a pornit totul”, spune botoșăneanul.
De atunci a început să facă lucrare după lucrare. Deocamdată, a investit toți banii în pasiunea sa, dar nu a ajuns la nivelul în care să se întrețină din artă.
„Marele meu noroc este că am niște părinți extraordinari, care mă înțeleg și mă susțin. Ei sunt acolo necondiționat. când m-am întors acasă, mi-au dat o cameră aici, într-o construcție din 2005, mi-am făcut atelierul aici. Sunt conștient că dacă mi-aș lua un job de la 9 la 5 nu aș mai putea să fac asta. E un compromis, dar trag tare. Am redus cheltuielile la minim și muncesc aici în cutiuța mea”, mărturisește tânărul.
Din pasiunea pentru artă, Gabriel a devenit autodidact. Chiar dacă nu are studii în domeniu, a început să citească tot ce îi pică mână despre sculptură, etnografie, antropologie etc. Alături de unul dintre cei mai apreciați profesori din comuna Tudora, Vasile Ungureanu, care este și etnolog, reușește să se perfecționeze în acest domeniu.
Cum a devenit stâlpul de gard al bunicului o operă de artă
„Tot ceea ce fac eu vreau să aibă poveste și să reziste în timp. De asta, clar, studiul este o mare parte din proces și el”, ne-a spus tânărul.
O lucrare aproape de sufletul său este realizată chiar dintr-un stâlp de gard pe care bunicul său îl pusese în gospodărie acum zeci de ani.
„Eu am stricat gardul, am refăcut gardul, am salvat stâlpul, l-am tratat, i-am făcut tot ceea ce trebuie să îi fac ca să reziste în timp, i-am mai adăugat o bază, i-am băgat lumini și acum e o instalație superbă”, mărturisește Gabriel.
Una dintre lucrările la care a muncit ani de zile are o bază de stejar, cu broderie, „un abajur pictat, iar elemente din acestea de scoarță sunt doar pe o parte și pe alta”. A început-o în Londra în 2020 și a reușit să o termine abia după trei ani.
„Tot nu-i găseam acel ceva, lipsea un element. Am lucrat la ea și în Franța și am terminat-o anul acesta, prin iunie, aproape la trei ani distanță pentru că în sfârșit găsisem elementul lipsă: carpeta de pe perete”, dezvăluie tânărul.
Prima sa expoziție, la Căminul Cultural din localitate
Pe 30 noiembrie, la Căminul Cultural din comuna Tudora, Gabriel va avea prima sa expoziție cu instalații compuse din „elemente peste care a trecut o viață”, cum spune chiar el.
„Sper eu că o să fie un eveniment cu ștaif, o combinație între vechi și contemporan. Este un eveniment care a luat naștere în urma unei discuții cu domnul primar. Aș vrea să aduc mulțumiri speciale domnului primar pentru că el a fost elementul cheie aici, fără el nu s-ar fi realizat acest eveniment […] Sper că vor avea parte de o experiență similară cu privitul pe o fereastră în timp deoarece lucrările mele sunt toate bazate pe tradiții, e un pic mult spus tradiții, mai degrabă mă joc cu rădăcinile. Mă inspir din lada de zestre a bunicii”, ne-a declarat Gabriel.
Autor: Mihaela Macovei
